De-a lungul întregului secol al XIX-lea în Basarabia nu a existat o trupă teatrală permanentă. În principalele localităţi ale provinciei s-au desfăşurat variate reprezentaţii ale unor formaţii din afara ţinutului, în special din Rusia şi Principatele Române (ulterior România). De pildă, în anii ’20-’30 ai veacului respectiv, diverse spectacole au fost prezentate de trupele ruseşti conduse de I. Henzel, D. Mace, F. Babanin, Erohin ş. a. În deceniile următoare, în capitala Basarabiei au evoluat formaţiile artistice ale lui P. Gagarin, A. Sokolov, F. Burliţki, I. Sobolev.

În a doua jumătate a anilor ’60, la Chişinău, s-a aflat un timp trupa lui N.

Anunțuri
Anunțuri

Novikov, cu un repertoriu rusesc. În 1869, una dintre actriţele acestei trupe, Stepanova, a montat în scenă chiar o piesă a lui Vasile Alecsandri.

Evenimente de o deosebită importanţă pentru populaţia indigenă au fost turneele trupelor teatrale din România. Pe scenele provinciei, în special la Chişinău, au evoluat actorul de comedie Teodor Teodorini (1857-1858), echipele teatrale conduse de Maria Vasilescu (1865), Neculai Luchian (1867-1868), Petre Alexandrescu (1886, 1889, 1898), fraţii Ion şi Alexandru Vlădicescu (1888), Arion Bobescu (1889) ş. a.

Dacă trupele teatrale ruseşti nu întâlneau dificultăţi în desfăşurarea spectacolelor, cele româneşti aveau dreptul să evolueze doar în capitala ţinutului, iar autorităţile locale trebuiau să urmărească cu stricteţe ca piesele montate să nu alimenteze separatismul românilor basarabeni.

Anunțuri

La 2 iunie 1865, împăratul Alexandru al II-lea a emis un ordin prin care trecea în competenţa exclusivă a guvernatorului general de la Odesa prerogativa luării deciziilor privitoare la oportunitatea stagiunilor trupelor teatrale din România. Totuşi, din cauza faptului că instrucţiunile privind desfăşurarea spectacolelor în limba română purtau un caracter confidenţial, la mijlocul anilor ’80 autorităţile din provincie, constatând că mai multe trupe teatrale româneşti au fost acceptate pe scenele Chişinăului, au permis colectivelor respective să evolueze şi în reşedinţele de judeţ ale guberniei. Astfel, Petre Alexandrescu a efectuat turneul din 1898 în oraşele Bălţi, Soroca şi Hotin. A mai fost în turneu la Chişinău în februarie-martie 1901.

Odată cu dezvoltarea capitalismului şi afirmarea unor categorii sociale specifice, a crescut interesul basarabenilor pentru implicarea în mişcarea culturală. Astfel, la începutul anilor ’50, la Chişinău, din iniţiativa lui Mihail Ziloti şi Ioan Pruncu, s-a constituit o formaţie teatrală care şi-a propus să pună în scenă operele literaţilor români, inclusiv ale basarabenilor Constantin Stamati-Ciurea, Ion Gherbanovschi ş.

Anunțuri

a. În anul 1853, acest teatru a fuzionat cu trupa lui A. Sokolov.

La începutul anului 1860, elevii gimnaziului din Chişinău au organizat un cerc teatral de amatori, care a montat mai multe piese ale unor prozatori ruşi, români şi străini. Ulterior, în anul 1884, la Chişinău, a fost înfiinţată Societatea amatorilor de artă dramatică.

Inaugurarea solemnă, în decembrie 1900, a clădirii teatrului, ce a căpătat denumirea de „Auditoriul «Puşkin»”, a devenit un eveniment important în viaţa culturală a ţinutului. În stagiunile din preajma primei revoluţii ruse, pe scena lui au evoluat artiştii antreprenorilor V. Forcatti, H. Petrosean, P. Muromţev etc. În perioada primei revoluţii ruse şi în anii care i-au urmat s-a întărit considerabil tendinţa de democratizare a teatrului. Ea s-a manifestat în apariţia, şi în Basarabia, a mai multor cercuri de artişti amatori (unul era organizat de Gheorghe Madan), ce puneau în scenă piese de actualitate ale dramaturgilor ruşi şi străini. Amatorii au montat diverse creaţii ale lui V. Alecsandri, C. Negruzzi şi ale altor scriitori români. #cultura #teatrul