Povestea de azi e simplă. Se iau doi oameni care se iubesc aşa cum pot ei. Nici prea mult, nici prea puţin. Se iubesc simplu, cum iubesc florile primăvara. Sau poate cum iubesc săniile, derdeluşul. Oricum iubirea lor e firească şi cuminte. Suflete lor nu mai ard năprasnic. Ard domol, potolit, cu un dor veşnic unul de altul. Doar când sunt împreună sunt odihniţi. Separat, parcă nu-şi găsesc locul. Sunt într-o continuă căutare a ceilulalt, ca şi cum celălalt ar fi o destinaţie de vacanţă. Numai acolo îşi găsesc tihna: în prezenţa celuilalt. Au peste 50 de ani de căsnicie. Dacă nu greşea fiecare în tinereţile lui căsătorindu-se timp de 5 ani cu parteneri neisprăviţi care le-au tăiat aripile, ar fi avut 55 de ani împreună.

Anunțuri
Anunțuri

Aripile le-au fost tăiate simplu: fiecare s-a întors acasa mai devreme decât ar fi trebuit s-o facă. Dacă s-ar fi întors mai târziu, poate ar mai fi avut aripi, dar sigur nu ar fi ştiut ce să facă cu ele.

Îi era dor de soţie si copil

El s-a întors din delegaţie de la Braşov, după 3 zile, deşi ar fi trebuit să stea 5. Îi era dor de soţie şi copil. La judeţ n-ar fi anunţat c-a ajuns, ca să se poată bucura două zile de ei. Voia să meargă cu dânşii la Vatra Dornei. Când a intrat în casă, nevastă-sa se bucura cu şeful ei de la fabrică. Copilul era trimis la mama lui de două seri. Pe loc a simţit cum îmbătrâneşte cu 20 de ani. Atunci a albit, pe moment!

A urlat sălbatec în ea de durere

Ea plecase pentru două săptămâni, trimisă de fabrică, la Arad, pentru meserie. Trebuia să înveţe acolo cum să lucreze cu o maşinărie nouă.

Anunțuri

Nu au ţinut-o mai mult de 8 zile. Dacă învăţa repede! Ce era să facă?!? A venit acasă. În sufragerie l-a găsit pe bărbată-său, profesor de spor la un liceu din oraş, cum o învăţa pe o elevă, un pic mai trecută, nişte exerciţii la sol. A trecut pe lângă ei, s-a dus la baie, a urlat sălbatic în ea de durere, dar a strâns din dinţi şi sunetul care trebuia să iasă pe gură, s-a sugrumat între în lăuntrul său, întocmai ca şi sufletul ei. A ieşi din Baie, s-a îndreptat spre uşa de la intrare şi a spus numai atât: „Mihai, sunt însărcinată. N-o să creşti tu copilul. Te rog să-mi trimiţi hainele la mama”...şi a plecat.

Când a ieşit, a simţit nevoia să se plimbe puţin prin oraş. Ciudat, dar nu-şi simţea sufletul greu. Cumva, se simţea ca şi cum ar fi scăpat de o greutate. Se căsătorise cu Mihai mai mult la îndemnul familiei, decât al inimii. Ăsta era preţul firesc care trebuia plătit pentru greşeala făcută. A fost mai comod să se căsătorească cu el decât să-şi caute adevărata #dragoste...

Îmbrăţişarea lui avea ceva din căldura unui tată

...avea să dea peste ea, două străzi mai încolo, 5 ani mai târziu, pe o bancă în unul dintre puţinile parcuri ale Sucevei.

Anunțuri

Petre părea că o aşteaptă. Şi aşa era. O aştepta acolo de 2 luni jumate, de când necazul cu soţia. Bine, el nu ştia ca pe dânsa o aşteaptă şi nici ea că sub chipul aspru al bărbatului din faţa ei se află marea ei dragoste, dar aşa a fost să fie. Când l-a văzut, Mia a simţit brusc nevoia să fie luată în braţe. S-a aşezat cuminte, pe bancă lângă dânsul. Nu a spus nimic. A aşteptat ca el s-o privească. Când li s-au întâlnit privirile, Mia a şoptit: „Vrei, te rog, să ma iei în braţe?!? Mă simt foarte singură.” Petre a luat-o în braţe imediat. Îmbrăţişarea lui avea ceva din căldura unui tată... şi aşa au trăi fericiţi până în zilele noastre.

(PS: dacă vrei ca povestea ta de iubire/viaţă să apară pe Blasting News, contactează autorul pe pagina lui de facebook) #oameni frumosi #bucurie