Experiența. Ce este viața. Ce ne definește. Ce am realizat. Alegerile au fost bune. Iata ca avem asupra a ce reflecta. Vărsta aduce adesea înțelepciune! A trai înseamnă a experimenta. Experiența ta este unică. Se poate repeta sau nu, în condiții similare cu același subiect sau obiect. Timpul nu stă în loc și totul poate fi irepetabil. Profită cât și cum poți. Chiar dacă avem tendința de a analiza și trage concluzii, să generalizam ceea ce este pozitiv, nu trebuie sa uităm că din fericire suntem diferiți și astfel intervine ”eul” fiecăruia. Da așa se capătă experiența. Trăind și făcând nu contemplând. Știm ce vrem, spre ce ne îndreptăm, ce țeluri avem.

Anunțuri
Anunțuri

Visăm frumos. Ne dorim, credem că știm ce facem. Ne bucurăm. adunăm bune și rele. Care sunt așteptările noastre? Oare sunt bune, rele? Până la urmă ce este bine și ce este rău? Ceva abstract? Ce este bine pentru mine este și pentru tine? Dacă am putea să ne reîntorcem în timp am face aceleași alegeri? Ce-ar fi fost dacă toate ar fi la fel? Ce haz ar mai avea viața dacă ar fi uniformitate știind mereu ce va urma? Cum am căpăta experiență? Viața ta nu este a altcuiva. Implica-te! Alegerile sunt importante. Ce ne definește cu adevărat în viață? Atitudinea, comportamentul, faptele noastre. Nu ceea ce ne dorim sau cum am vrea să fim. Să nu uităm că nu suntem singuri și intervine percepția celorlalți despre tine și ceea ce faci mai ales. Se dă adesea valoare acțiunilor tale și ți se poate contura imaginea, îți poate aduce faimă.

Anunțuri

Experiența vine din trăiri individuale și chiar colective, repetate, receptate ori reflectate în ceva de către cineva. Experiența fundamentată duce la expertiză pe care te poți baza, duce la recunoaștere. Îți dorești ceva de la viață. Poți avea un țel, urma un model. Poți fi tu însuți. Mai presus de toate trebuie să vrei. Vrei bine, vrei să fi fericit. Înveți să fi. Ce este binele îl poți coagula sau conserva. Este același pentru toți? Te interesează ce spun alții? Vrei în primul rând pentru tine! Experiența îți va fi de ajutor. De cele mai multe ori suntem egoiști. Vrem binele mai ales pentru noi, nu asta urmărim? Să ne fie bine chiar și atunci când avem în vizor un bine colectiv. Trebuie acceptat faptul că și atunci undeva în sine gândim că poate totuși cineva va aprecia gestul. Experiența are în vedere un factor esențial generator, timpul, care nu ne este favorabil. Ne naștem fără să știm ori prea curând sau poate prea târziu, ar spune unii, gândindu-se la situații, evenimente, timpuri, societăți ori alte conjuncturi.

Anunțuri

Da trecem prin viață cu bune și rele, dobândim experiență. Ne-am dorii uneori mai ales în fața unor alegeri dificile să mai fi trecut prin așa ceva, să cunoaștem de la încept rezultatele, să poți minimiza cel puțin efectele nedorite. Căci da nu există bine fără rău. Nici nu le-ma putea altfel deosebii! Experiența ajută, ne dă impulsul, ne fundamentează adesea acțional să cântărim înainte de mai multe ori, să privim problema din exterior și să luam decizii, să găsim soluții. Cele mai bune și iar dilema. Pentru cine, atârnând uneori în balanță și eforturile, costurile ori pe cine afectează. Ești mulțumit? Ce îți dorești? Vrei mai mult? Nu înseamnă neapărat că nu ești mulțumit. Este în firea lucrurilor, a tuturor de a vrea mai mult și mai ales mai bine. Vrem adesea totul chiar dacă nu știm ce cuprinde. Dar întotdeauna există și altceva mai bun sau mai rău ori diferit. Ne bazăm pe experiență, a ta sau colectivă. Cum stim, cum aflăm? Ne amintim sau ne documentăm cel puțin. Și ca să fiu un pic malițios azi ”căutăm pe google”. Aș adăuga o modalitate mult mai tradițională. Înțelepciunea populară. Mult adevăr, multă dreptate! Multă și neprețuită povață! Nu uita de unde vii, cine ești, unde trăiești. Neamul tău, obiceiurile, tradițiile, regulile, morala, societatea în care ființezi. Caută să le înțelegi și să urmezi pildele. Nu-ți va fi de fiecare dată ușor dar îți va fi bine și va fi experiența ta care te va ajuta și pe mai departe. #Tratamente #Educatie #Traditie