Societatea în care trăim , prin ritmul ei alert, nu a reuşit să facă altceva decât să ne adâncească în cele mai aprige stări ale conştiinţei noastre. Trecerea rapidă a timpului, neajunsurile materiale, stresul, sentimentele contradictorii, gândirea negativă şi lipsa plăcerilor, de orice natură, din viaţa noastră sunt principalii factori declanşatori ai nefericirii.

Nefericirea este o boală sufletescă, care de cele mai multe ori are repercusiuni adânci asupra sănătăţii noastre fizice şi psihice. Stările de astenie, oboseală cronică, gândire negativă, neputinţa de a te simţi acceptat, nemulţumirea de sine, de ceea ce ne înconjoară, neacceptarea stării noastre actuale, lipsa comunicării şi a înţelegerii sunt doar câteva simptome ale acestei boli.

Anunțuri
Anunțuri

Nefericirea se poate vindeca!

Astăzi cu puţin efort, fără medicamente costisitoare putem avea o viaţă fericită.  Cum? Prin schimbare! Este nevoie doar de câteva zile şi un exerciţiu foarte simplu pentru a putea readuce zâmbetul şi starea de linişte în vieţiile noastre. Schimbă-te! Acordă-ţi o şansă! Acordă-ţi timp doar pentru tine! Gândeşte pozitiv! Dimineaţa la primele ore, în timp ce îţi savurezi cafeau fi recunoscător! Mulţumeşte pentru toate lucrurile bune şi clipele minunate de care ai avut parte.

Nu te lăsa pradă gândurilor negative când acestea încercă să pună stăpânire şi să işi găsescă un loc confortabil în mintea ta. Ignora rutina zilnică! Găseşte un motiv de bucurie în orice , adoptă o gândire pozitivă! Pierderea unui mjloc de transport, lipsa unui taxiu la momentul oportun sau a unui loc de parcare nu trebuie să-ţi creeze o stare de disconfort.

Anunțuri

Priveşte în jur decorul pe care abia acum îl zăreşti pentru prima dată, respiră aerul curat al dimineţii şi bucură-te de aceste momente. Îţi vor face bine! Adevărata putere este în interiorul tău! Iubeşte-te! Nu mai amâna! Nu există un moment predestinat pentru o stare bună de sănătate .Aşteptarea acestei clipe nu face altceva decât să lungească strarea de agonie în care te-ai plafonat. Fericirea este sănătate pură! Alungă nefericirea din viaţa ta! Schimbarea începe cu tine! #Frumusete #Boala #Iubire