Scena publică din România este bombardată zilnic de mesaje care de care mai pline de substrat conspiraționist care au rolul de a îi convinge pe români că unele partide activează în folosul românilor în timp ce altele sunt controlate de forțe externe României, forțe care vor să controleze guvernarea și să fure resursele acestei țări.

USR este acuzat de oponenți că este partidul lui Soros

Cel mai bun exemplu în acest sens este partidul Uniunea Salvați România care este acuzat în special de către cei de la PSD, ALDE și PRU că este un partid format în special din oameni care sunt controlați de forțe externe, oameni care vor să acceadă la guvernare pentru a pune în practică diverse proiecte străine de România care nu pot face decât rău acestei țări.

Anunțuri
Anunțuri

Argumentele sunt diverse, de la o bursă primită de Nicușor Dan din partea fundației Soros până la proiecte pe care le-au accesat diverși membri ai #USR de la această fundație. Contestatarii Uniunii Salvați România spun că Soros este rău prin definiție și oricine a avut vreodată legături cu vreo fundație a miliardarului este la fel de rău.

Dar să aruncăm o privire asupra celor care acuză vehement noul partid creat în jurul lui Nicușor Dan de vânzare de țară. În contradicție totală cu USR care aduce în prim plan oameni care nu au făcut parte din clasa politică și nu au participat la guvernarea României în ultimii 26 de ani, partidele care contestă noua formațiune sunt cele care conduc de 26 de ani această țară. Dacă Partidul Social Democrat este cunoscut și recunoscut ca cel mai mare partid din România, care a avut oameni în structurile de conducere chiar dacă s-a aflat sau nu la Guvernare, nici ALDE sau PRU nu sunt departe.

Anunțuri

ALDE construit în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, îi are în echipa de conducere pe Cristian David de exemplu, ministrul care este judecat că a luat o șpagă de 500.000 de euro, sau alți dinozauri politici care au făcut parte din structurile de conducere ale acestei țări ani buni. Partidul România Unită, care se poziționa inițial ca un partid naționalist nou și curat, a adus în rândurile sale zeci de parlamentari PSD sau de la alte partide, cu ajutorul lui Victor Ponta, pe care de altfel îl susține pentru poziția de premier.

Nicușor Dan zguduie scena politică: USR a depășit PNL în sondaje

În concluzia acestui scurt material putem observa o contradicție destul de ciudată în atacurile la adresa USR. Cei care au făcut și fac parte activă din clasa politică care a condus România și care a eșuat lamentabil îi acuză pe cei care nu au făcut parte din clasa politică că vând această țară. Adică cei care au vândut, au privatizat, au sărăcit, au alungat milioane de români din țară strigă hoții! Curat murdar...coane Iancule...

Judecătorii au decis: Începe un nou proces penal pentru Liviu Dragnea

#alegeri parlamentare 2016