La 16 octombrie 1806, generalul rus Michelson a primit ordin să pregătească invadarea Principatelor, în timp ce ambasadorul rus prezenta Porţii noi revendicări: restabilirea tuturor drepturilor şi privilegiilor Moldovei şi Valahiei, eliberarea lor de armata neregulată a lui Pasvan-Oglu etc. Fără să aştepte răspunsul Istanbulului, evocând obligaţiile Rusiei privind menţinerea ordinii în Principate – în special în Ţara Românească, care fusese atacată în mod repetat de trupe turceşti şi de mercenari de la sudul Dunării –, ţarul a ordonat generalului Michelson să treacă Nistrul. La 11 noiembrie, cu o armată de aproape 40000 de ostaşi, acesta a intrat în Moldova, iar la 25 decembrie a ocupat Bucureştiul.

Anunțuri
Anunțuri

Abia la 24 decembrie Turcia declara formal război Rusiei.

Războiul ruso-turc a cunoscut, în desfăşurarea sa, câteva etape: 1. De la invadarea Principatelor până la semnarea armistiţiului de la Slobozia, lângă Giurgiu (11 noiembrie 1806 – 12 august 1807); 2. Perioada negocierilor ruso-otomane la Iaşi şi a tratativelor ruso-franceze privind soarta Imperiului Otoman şi a Europei în general (până în martie 1809); 3. Reluarea ostilităţilor armate pe frontul de la Dunăre şi pe cel din Caucaz (până la mijlocul lui octombrie 1811); 4. Perioada tratativelor de pace de la Giurgiu şi Bucureşti (19 octombrie 1811 – 16 mai 1812).

Într-o primă fază, ruşii plănuiau să ocupe principatele, iar după încheierea păcii să formeze un stat „tampon” între imperiile habsburgic, ţarist şi otoman, prin unirea Moldovei şi Ţării Româneşti.

Anunțuri

În acest scop, în fruntea ambelor principate a fost numit domn Constantin Ipsilanti (decembrie 1806 – februarie 1808). Aşa cum sublinia şi cronograful Manolachi Drăghici, în Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani (1857), administraţia lui Ipsilanti „n-a ţinut multă vreme şi nici n-a însemnat ceva domnia lui, căci dispoziţiile cele mai grele ţineau de Prozorovski (comandantul armatei ţariste de ocupaţie – n. n.) şi de Kuşnikov (şeful administraţiei ruseşti de ocupaţie – n. n.)”.

După ocuparea ţărilor române, în primăvara anului 1807 trupele ţariste au declanşat operaţiuni militare împotriva cetăţilor turceşti de la Dunăre. Trebuie de menţionat faptul că în armata rusă au luptat, ca voluntari sau mobilizaţi, sperând în emanciparea ţărilor lor de sub stăpânirea otomană, mulţi români, alături de bulgari, sârbi ori greci. Astfel, la Odesa a fost organizat un corp de voluntari moldoveni sub conducerea maiorului Pangalo. În Moldova, unităţile de voluntari erau formate sub îndrumarea boierului Gheorghe Cantacuzino, colonel în armata rusă.

Anunțuri

Pandurii lui Tudor Vladimirescu vor lupta alături de ruşi la Cladovo, Negotin şi Plevna. La începutul verii lui 1807, în componenţa armatei ţariste luptau împotriva turcilor în jur de 20.000 de români, greci, sârbi şi bulgari.

Odată cu declanşarea ostilităţilor, Franţa a început să ajute Poarta cu instructori militari şi tunuri. La rândul ei, Anglia a intervenit în sprijinul Rusiei, trimiţând, în martie 1807, o escadrilă engleză în Marea de Marmara. Concomitent, lordul Arbuthnot, ambasadorul englez la Constantinopol, a prezentat sultanului un ultimatum, prin care i se cerea să se alăture coaliţiei antifranceze şi să cedeze principatele dunărene Rusiei.

Poate te interesează:

Biserica românească în Bucovina în timpul ocupației hasburgice

Școala din Bucovina în timpul ocupației hasburgice

#istorie