Fluxul de imigranți ilegali care încearcă să traverseze Marea Mediterană, pentru a ajunge la țărmurile Italiei, a atins cifre record. Precum se ştie Grecia și-a închis frontierele pentru imigranții ilegali, iar "oaspeţii lui frau Merkel" au optat pentru ruta maritimă Libia--Sicilia--Italia. Astfel, doar în acest an, numărul "refugiaților" care au traversat Mediterana pe traseul libiano-italian a depășit cifra de 120 000 de oameni, peste 3400 dintre aceştea pierzându-şi viaţa în mare. Cifra pierderilor  umane ar fi fost, cu siguranţă, mult mai mare, dacă europenii nu s-ar fi mobilizat exemplar pentru operaţiuni de salvare de anvergură, atât în apele teritoriale, cât şi în cele internaţionale.

Anunțuri
Anunțuri

Aşa se face că, numai in ultima lună, peste 13 000 de oameni au fost aduşi în Europa de Serviciul de Pazei de Coastă al Italiei, fiind incluşi în procedura de azil pentru următorii doi ani.

Marea Britanie nu se lasă nici ea mai  prejos, trimiţându-şi ultramodernul distrugător HMS Diamond spre coastele libiene, cică pentru a preveni acest val fără precedent al imigrației ilegale. Se presupune că distrugătorul purtător de rachete ghidate va sosi la destinație în următoarele zile, pentru a se alătura celeilalte nave britanice, HMS Enterprise, aceasta din urmă făcând deja parte din flotila de 13 nave ale #NATO, participante la Operaţiunea Sophia în largul coastelor libiene, într-o încercare de-a dreptul puerilă de a intercepta și aresta traficanții de persoane ce operează pe acest traseu.

Anunțuri

Dacă e să ţinem cont de uriaşa mobilizare de forţe, bilanţul ei este de-a dreptul ridicol--76 de traficanţi arestaţi şi peste 140 de ambarcaţiuni interceptate în ultimele două luni de când operaţiunea a primit autorizaţia formală de la Bruxelles.

Cu alte cuvinte, muntele s-a sforţat cât s-a sforţat şi, până la urmă, a "născut" ...un şoricel. Şi ceea ce e mult mai grav, doar refugiaţii care sunt interceptaţi în apele teritoriale libiene sunt întorşi din drumul lor spre Europa. Cei interceptaţi în apele internaţionale sunt aduşi bine-mersi în Italia, că aşa este corect politic, nu-i aşa? Aşa se face că cei peste 36 000 de "refugiaţi" interceptaţi sau salvaţi în apele internaţionale ale Mediteranei în prima jumătate de an au fost aduşi în Europa la bordul unor nave aparţinând Uniunii Europene sau NATO. Spre exemplu, săptămâna trecută,cealaltă navă britanică, HMS Enterprise a salvat peste 700 de imigranţi, aducându-i, bineînţeles, tot în Italia.

Întâmplător sau ba, Operaţiunea Sophia poartă numele Zeiţei Înţelepciunii în pantheonul clasic al Greciei Antice.

Anunțuri

Dar, oare, cât de înţelept este să aduci în Europa zeci de mii de imigranţi ilegali interceptaţi în apele internaţionale, dacă stăm să ne gândim la toate atacurile teroriste din ultimul timp, dar şi la celelalte isprăvi ale aşa-zişilor "refugiaţi"? Oare nu este de-a dreptul absurd ca navele ultramoderne ale NATO, alianţa politico-militară destinată să apere Europa de ameninţările venite din exterior, să fie utilizate pentru salvarea şi aducerea pe continentul European a "groparilor" şi "cioclilor" civilizaţiei creştin-europene?

Traficanţii de persoane s-au orientat rapid şi nu mai însoţesc pe mare ambarcaţiunile vechi şi peticite, la cârma cărora se află tot nişte refugiaţi instruiţi în pripă. Preţul ambarcaţiunii improvizate este inclus în preţul călătoriei "de agrement", al cărei unic scop este să-i ducă pe "refugiaţi" doar până în apele internaţionale, nu mai mult. Ambarcaţiunile rămase fără combustibil şi lăsate să plutească în derivă pe mare, sunt apoi interceptate de navele europene, pentru ca "refugiaţii" salvaţi să fie aduși în condiţii de siguranţă pe "pământul făgăduinţei europene". Iar dacă se întâmplă să fie interceptate chiar în apele teritoriale libiene, motivaţia cea mai frecvent invocată este aceea că ar fi vorba de nişte "ambarcaţiuni de agrement" pentru călătorii de-a lungul coastelor libiene. #Imigraţia ilegală #Refugiați