Într-un raport al Băncii Mondiale se precizează că sistemul urban #Pearl River Delta a depășit Tokyo ca mărime și populație. Megaorașul include Shenzhen (peste 11 milioane locuitori), Guangzhou (peste 14 milioane locuitori), Foshan, Dongguan, Hong Kong (peste 7 milioane locuitori), reprezentând inima industriei chineze, casa unei populații comparativă cu cea a Argentinei, Canadei sau Australiei.

Procesul de urbanizare care în Europa și America de Nord s-a petrecut în câteva decenii, în Estul Asiei se întâmplă în doar câțiva ani. Include 8 megaorașe de peste 10 milioane locuitori, si 123 de orașe cuprinse între unu și 10 milioane de locuitori.

Anunțuri
Anunțuri

Cu aproape două treimi din popolație (64%) încă rurală se așteaptă ca încă alte câteva sute de milioane să se mute la orașe în următorii 20 de ani datorită trecerii la o economie bazată pe industrie și servicii. Raportul analizează suprafața construită în 2000 apoi peste alți 10 ani o nouă analiză folosind imaginile satelitare și instrumente de cartografiere. După vizualizarea hărților s-a constatat că suprafața construită a crescut de la 4500 kilometri pătrați la 7000. Tratând Pearl River Delta ca un organism singular, se observă ca a depășit Tokyo în termeni de mărime geospațială și ca populație.

 Cele 50 de arii urbane care au fost analizate mai amănunțit vor avea o populație ce se va dubla până în 2020; în ciuda mărimii megaorașelor, cea mai mare creștere a suprafeței construite și a populației a înregistrat-o orașele de talie mică și mijlocie.

Anunțuri

Cea mai mare parte a creșterii populației în regiune a avut-o #China cu cei 477 milioane de rezidenți urbani în 2010 (ca urmare a mărimii țării dar și a cresterii economice importante), pentru că Beijingul privește urbanizarea ca factor al creșterii economice, construind clădiri și orașe și relocând oamenii.

Creșterea rapidă a urbanizării Estului Asiei a dus deseori la contopirea mai multor orașe într-unul singur, cu depășirea limitei administrative în administrațiile vecine. Un exemplu ar fi Jakarta, capitala Indoneziei casă a 23 de milioane de locuitori cuprinși pe doar 1600 kilometri pătrați - fragmentând controlul administrației în 12 zone diferite. Aproximativ 350 de arii urbane din Asia de Est se varsă peste granițele administrației proprii, tot în raport fiind precizat că în 135 dintre acestea nu exista nici o administrație.

Chiar dacă prin creșterea ariilor urbane se oferă oportunități pentru cei mai săraci cetățeni, expansiunea neplanificată a ariilor urbane mărește inegalitățile: orașele mari cu prețuri ridicate la proprietăți și care nu au transportul public eficient îi poate împinge pe cei săraci să trăiască departe de locul de muncă, de școală sau de piață, forțândui să aleagă între navete lungi și costisitoare și să trăiască în cartiere sărăcăcioase care sunt mai apropiate de centru însă lipsite de servicii și confort.

Anunțuri

"În timp ce transformările au loc chiar acum, încă există posibilitatea de a duce urbanizarea pe un drum mai echilibrat și sustenabil" au spus autorii raportului. "În câteva decenii, această oportunitate se va închide iar generațiile viitoare vor fi nevoite să se preocupe de consecințele modului în care facem urbanizarea azi."

Alte articole pe tema urbanizării și a demografiei:

Megaorașele reprezintă structurile dominante ale lumii în detrimentul națiunilor

Țara în care peste un sfert dintre bărbațiibde peste 30 de ani sunt virgini #Megaoras