Ca unul dintre copii generaţiei tehnologiei, sunt utilizatoare a mai multor reţele sociale, unde mă întâlnesc cu restul generaţiilor, pentru că nu locuiesc sub o piatră.

Zilnic văd postări despre mame şi copii, distribuiri cu citate pseudointelectuale, golite de conţinut propriu-zis sau cu un grad prea mare de generalitate, bancuri din alt mileniu şi meme-uri originale sau traduse din engleză, dintre care unele poate mă fac să şi zâmbesc. Acestea sunt cele pe care le tolerez. Şi, nu în ultimul rând, există o sumedenie din ceea ce mă seacă cel mai tare la ficaţi, click-baiturile (ca şi titlul ăsta) şi postările vânătoare de vizualizări. Nu încetează să mă uimească cât succes pot avea reţetele contra răcelii care implică varza murată şi ceapa-n şosete şi cine cu cine şi-a tras-o şi cine a murit din cauza asta.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru un popor care se declară creştin într-o proporţie absolut delirantă, generaţia X, decreţeii şi părinţii lor (majoritatea cu frica Celui de Sus, judecând după postările cu citate non-existente din Biblie, rugăciuni şi poveţe) cu acces la Facebook sunt nişte fiinţe obsedate de cei trei S: sex, scandal şi sânge. Sunt cei cu cele mai puternice voci, care scriu cu CAPS şi care încearcă să aplice ceea ce funcţiona în tinereţea lor în comentarii, mai mult sau mai puţin avizate.

Nu sunt sociolog, dar e cel puţin straniu că nişte oameni „serioşi”, aşa cum de multe ori încearcă să dea de înţeles, se pretează la mizerii scrise cu sau fără diacritice, cu sau fără surse, de regulă boldat şi cu multe semne de exclamare. Ştiu că cenzura aplicată în tinereţea lor lăsa să se întrevadă o lume mai paşnică decât acum (ce regim totalitar de stânga n-ar vrea să pară că e epurat de psihopaţi, criminali, violatori ş.a.m.d.), dar setea asta nesfârşită de a critica jegul şi de a se rezuma la atât, mi se pare ciudată de-a dreptul.

Anunțuri

Când a ars Colectivul, majoritatea celor ce-au ieşit în stradă, metalişti sau nu, erau tineri. În ce priveşte comentariile cu privire la „dezmăţarea”, „satanismul” şi alte judecăţi de mare valoare s-au produs în special de către cei care nici nu s-au obosit să se gândescă că toţi cei prinşi acolo erau copii, fraţii, surorile, verişorii sau nepoţii cuiva.

Şi tot ei se plâng că se duce lumea de râpă. De ce nu se plâng, însă, e faptul că nu caută să nu se mai bălăcească în sângele strâns sub forma a 2000-4000 de cuvinte şi să citească articole de ştiinţă, artă, muzică, expoziţii, acte de caritate ş.a.m.d. Pot doar conchide că le place. Şi dacă le place, asta se vinde. Şi se caută. Dacă nu, de ce are succes celebra frază „violul de la ora 5”?

Sau, poate nu le place, că se plâng constant de cum se duce lumea dracului.

Părerea mea e că nu e mai rău, ci diferit. Dar nu-i văd bulucindu-se la altceva mai activ sau util.

Echilibrul va surveni în momentul în care piaţa nu va mai cere asta. Adevărat, există şi crime, şi trafic de persoane şi toate lucrurile astea îngrozitoare.

Anunțuri

Dar există şi oameni care excelează, evenimente mondiale sau locale de caritate, concerte şi alte lucruri pozitive, la scară mică sau mare. Alea de ce nu pot strânge zeci de mii de vizualizări?

De ce vaginele şi penisurile sunt mai demne de atenţie decât educaţia?

Pentru că n-avem o educaţie a lor, poate. Pentru că tabuurile noastre, ca naţiune, se leagă de sexualitate, moarte şi viaţa privată.

Poate în momentul în care o să vedem că totuşi, nu Satana cu Belphegor sălăşluiesc într-un proces fiziologic firesc, că fiecare e nenorocit în felul lui şi că poate biblica expresie „ajută-ţi aproapele” e mai demnă de urmat decât să-i "zgândăreştei existenţa unei #Vedete prefabricate", poate că atunci nu o să ne mai umplem de pesimismul fatalist al jurnalismului.

Poate.

Şi poate cei ca mine nu vor fi nevoiţi să se prostitueze jurnalistic ca să poată câştiga o pâine. #Biserica #Colectiv