O caracteristică generală a statelor slabe și corupte este înflorirea economiei subterane. Principala cauză a acestui fenomen este că oamenii nu mai percep necesitatea și obligativitatea respectării legii. Nerespectarea legii este promovată chiar de potentații zilei din țările respective, care fac averi uriașe, în văzul lumii, încălcând disprețuitor legea. Se crează astfel senzația că nu poți reuși în viață dacă respecți legea. Armata de funcționari corupți, chiar stimulează acest fenomen, solicitând șpăgi în schimbul protecției. Cum oamenii nu pot plăti și șpăgi și impozite, sunt obligați să se refugieze în economia subterană.

Cei care sunt corecți și își plătesc conștiincios taxele și impozitele ajung la un moment dat să își dea seama că nu primesc mai nimic în schimbul banilor pe care îi dau statului.

Anunțuri
Anunțuri

Că banii lor intră în buzunarele unor protejați, iar ei rămân în continuare cu un învățământ subfinanțat, cu asistență medicală sub orice critică și cu pensii de mizerie. Frustrați, mulți dintre aceștia iau, de asemenea, calea economiei subterane.

Exact în această situație se găsește și Rusia, unde, conform agenției de știri Bloomberg, 30 de milioane de oameni lucrează prin tot felul de coclauri, fără să plătească „un chior” statului. De ce? Pentru că statul dă ajutoare sociale și pensii de mizerie, mult mai mici decât câștigurile obținute din neplata impozitelor.

Putin și-a propus să reducă la zero acest fenomen, mai ales că, în conformitate cu un raport al Global Financial Integrity, în perioada 1994-2011, în Rusia, economia subterană a reprezentat 46% din PIB. În actualul context economic total defavorabil Rusiei, când nici măcar prețul petrolului n-o mai ajută, se pare că Putin vede în eradicarea economiei subterane un colac de salvare.

Anunțuri

Ca urmare, el a convocat pentru o discuție care nu a fost făcută publică, miniștri, consilieri și funcționari regionali și le-a cerut acestora să găsească metode, prin care să-i motiveze pe cei care acum lucrează în economia subterană, să-și legalizeze afacerile.

Având în vedere situația economică dezastroasă a Rusiei și personajul în cauză, singura "motivare" care ar putea să dea rezultate ar fi cu pistolul la tâmplă! #Vladimir Putin #Locuri de munca #Coruptie