Pentru că la noi s-a împământenit ideea că la #Fotbal se pricepe toată lumea, am ajuns să nu mai avem fotbal aproape deloc. Dar vorbim despre el. În scrisoarea deschisă, adresată lui Andrei Vochin, Hagi a fost peste măsură de elegant, nevorbind absolut deloc de incompetență. Eu aș fi preferat s-o facă, pentru că ar fi avut mult mai multă greutate venind de la el, dar dacă n-a făcut-o, o s-o fac eu: sunt niște incompetenți! Spun asta fără nici un pic de pasiune și fără a avea ceva personal cu persoanele respective. Din păcate pentru ei, de când e lumea asta, competența se probează doar prin rezultate. Altă măsură nu există și așa e în toate domeniile, nu numai în fotbal.

Anunțuri
Anunțuri

Asta, de fapt, a spus Hagi, după ce a enumerat contraperformanțele conducerii FRF: comportarea dezastruoasă a naționalei la Euro, în special înfrângerea cu Albania și lipsa crasă de rezultate la toate categoriile de juniori. După o asemenea radiografie a fotbalului românesc pun și eu întrebarea firească, pe care a pus-o și Hagi: voi când plecați? Bineînțeles, că nu vor pleca... pentru asta e nevoie de conștiință și demnitate.

Eu nu vreau să mă erijez în avocatul lui Hagi, pentru simplul fapt că nici nu are nevoie de unul. Știe foarte bine să-și apere cauza, cu argumente clare, imposibil de combătut. Am simțit nevoia să scriu, deoarece am constatat că puțină lume realizează că Hagi nu se apără pe el, ci fotbalul românesc. Pentru asta îi sunt recunoscător! Pentru mine, dacă Hagi, vorbind despre fotbal, spune că ceva nu e bine, atunci nu e bine.

Anunțuri

Pot să vină o mie de burleni și de vochini să spună altceva. Cine sunt ei? Niște neica nimeni, veniți de nicăieri. Hagi e fotbal! A trăit pentru fotbal! L-a iubit și i s-a dedicat cu toată ființa lui, așa cum numai el știe s-o facă. Și ni s-a dedicat și nouă, românilor! Ne-a demonstrat unde se poate ajunge prin muncă, dăruire și talent. Ne-a făcut fericiți! Câți oameni din viața voastră v-au făcut fericiți?

Asta n-o să înțeleagă niciodată Burleanu și Vochin: pentru noi, în fotbal, Hagi înseamnă România! #EURO 2016