Conform Mediafax, firmele din Marea Britanie nu știu ce să mai facă, pentru a convinge angajații care provin din alte state europene, să rămână. Dacă, așa cum s-a văzut la referendum, majoritatea societății britanice nu conștientizează rolul pe care îl au imigranții în dezvoltarea țării, firmele o fac. Prins între cele două tabere, Guvernul de la Londra va trebui să dea dovadă de foarte multă abilitate pentru a explica populației, că acum, după ce decizia ieșirii din UE a fost luată, nu se mai poate discuta decât pe cifre și realități. Realitățile demonstrează că economia britanică are nevoie de imigranții europeni și că o eventuală plecare a acestora ar crea un deficit pe piața forței de muncă, care ar fi foarte greu de acoperit din alte surse. 

Sectoare întregi, cum ar fi, de exemplu, agricultura, sunt puternic dependente de imigranții europeni.

Anunțuri
Anunțuri

Aceștia sunt dispuși să facă munci la care foarte puțini englezi s-ar încumeta vreodată. În aceste condiții, firmele din Marea Britanie, lovite direct de consecințele Brexitului, angajează avocați, pentru a-și ajuta angajații imigranți să obțină statutul de rezidenți permanenți, care până acum părea a fi inutil.

Pentru imigranții români, situația este poate cea mai rea, întrucât întoarcerea în țara din care provin, nu le oferă nici un fel de perspectivă care să merite a fi luată-n calcul, mai ales că mulți dintre ei au trăit într-o societate normală și, ca atare, au devenit niște oameni normali. Pe ei, anormalitatea din România nu-i mai atrage! În plus, cei mai mulți dintre ei, au și responsabilitatea familiilor rămase în țară. Fără ajutorul lor, acestea nu s-ar putea descurca și cred că nici societatea românească, în ansamblul ei, nu s-ar descurca.

Anunțuri

Aceasta este consecința dramatică a jafului național și internațional, care s-a abătut asupra noastră de mai bine de 25 de ani.

Prin urmare, pentru binele românilor din Marea Britanie și al nostru implicit, să sperăm ca va prima rațiunea și ei vor putea să trăiască în continuare, în condiții decente, acolo unde au ales s-o facă. #Uniunea Europeana #Locuri de munca #BREXIT