Neașteptat cât de mult curaj au prins tinerii #elevi în ziua de astăzi! Un elev din clasa a 10-a de la cel mai prestigios liceu din județul Timiș a plecat chiar în mijlocul festivității de încheiere și premiere a absolvenților claselor a 12-a. A părăsit careul festiv, împreună cu alți 14 elevi, chiar în timpul decernării diplomelor elevilor mai mari.

Mustrat de dirigintele său în fața clasei pentru inițierea plecării grupului de liceeni, acesta a răspuns că nu are nici o urmă de regret pentru gestul făcut. Ca o mică demonstrație, pentru a-i sesiza greșeala, acesta a fost întrebat de profesoară dacă i-ar plăcea ca, fiind în clasa a 12-a, să i se întâmple la fel: să nu fie niciun elev al liceului care să îl aplaude atunci când i se decernează diplomele.

Anunțuri
Anunțuri

„Pentru mine, cel mai important este să fie părinții mei acolo. Sincer, nici nu mă interesează dacă este altcineva din liceu sau nu, cine mă aplaudă și care elev stă sau nu să mă privească. Prezența părinților mei este singurul lucru care contează pentru mine”, declară elevul. Enervată, diriginta l-a poftit să ia loc, precum și pe ceilalți colegi vinovați.

Nesimțire, sfidare, răzvrătire? Sau o gândire deschisă și nonconformistă? Pe de o parte, acest elev are o mentalitate ce sfidează tradiția liceelor din toată țara de a organiza careul festiv în care sunt prezenți toți elevii școlii pentru a-i aplauda și a-i susține pe colegii mai mari care promovează clasa a 12-a, iar pe de altă parte afirmațiile lui denotă gândirea matură și deschisă care realizează că și generațiile viitoare vor fi la fel, obligate, să stea din bun simț și să-i aplaude forțat pe elevii mai mari cu care, poate, nu au nici o legătură.

Anunțuri

„De ce să îi forțeze și pe liceenii care vor fi atunci mai mici când eu voi fi a 12-a, să stea în soare și să ma aplaude pe mine? E realizarea mea, este ceva normal, pentru care am muncit. Îmi iau diploma și plec, pentru ce este nevoie să forțăm persoane care nici nu mă cunosc, să se prefacă, să pretindă că mă susțin? Este inutil”, mai spune elevul, după ce este poftit să ia loc.

Este acesta egoismul generației calculatoarelor din secolul vitezei sau noua mentalitate a curentului tânăr actual? Cert este că elevul este reprezentantul autentic al faptului că aceasta este generația care va urma să populeze țara aceasta, generația căreia nu îi mai pasă de tradițiile celor mai în vârstă și vine cu propria opinie și propriile obiceiuri! #Educatie