O tragedie fără margini s-a petrecut în urmă cu două săptămâni în Roma, în zona lacului Bracciano, aproape de Anquillara. Victima, un român de 24 de ani, dispăruse de acasă încă de pe data de 16 mai, însă trupul neînsuflețit a fost descoperit abia pe 23 mai pe malul lacului de lângă Roma.

Potrivit jurnaliștilor de la gazetaromaneasca.com, cadavrul a fost observat de un canoist care trecea prin zona pitorească a restaurantului La Cavetta. Singura ipoteză avansată de carabinierii italieni conduce către sinucidere. Paradoxal, comportamentul tânărului român, de meserie electrician, a fost unul care trăda intenții nefirești. În ciuda acestor evidențe, familia nu a alertat medicii specialiști și nici nu a apelat, așa cum știu că se obișnuiește, la sfatul unui preot mai experimentat, care ar fi putut consilia o persoană care trecea printr-o depresie mai severă.

Anunțuri
Anunțuri

Românul locuia la Roma alături de familie, iar dispariția sa a fost declarată abia pe data de 21 mai de către sora sa. Cu alte cuvinte, familia românului decedat a alertat autoritățile abia după cinci zile de la data la care omul dispăruse, răstimp destul de important, în care dacă s-ar fi acționat cu atenție, alta poate că ar fi fost soarta acestui suflet disperat. De regulă, depresia se instalează în forme ușoare la vârsta aceasta, însă ea avansează vertiginos. Cauzele pot fi multiple și variază de la ereditate la factorii interni sau externi.

Fără a exagera, înclin să cred că tânărul român a fost lăsat la mâna unei pronii omenești care i-a accelerat starea depresivă și i-a grăbit moartea. Familia este principala vinovată de soarta sa! Dacă se cunoștea starea sa mentală și sufletească, de ce nu au fost alertate imediat autoritățile italiene? Era foarte simplu, dragi părinți, să solicitați poliției o interceptare a mașinii după numărul de înmatriculare și să duceți acest copil la un consilier psihoterapeut sau la un preot, la spovedit.

Anunțuri

Oare am uitat că Bunul Dumnezeu, prin spovedanie și împărtășanie vindecă orice? Acum, este prea târziu! Trupul său va fi îngropat fără slujbă, trecut peste un gard amar al unui cimitir. Să-i fie țărâna ușoară. #romani in Italia #Politie