După babic, covrigi de Buzău și un primar care a reușit să se iubească cu două fătuci autohtone fără să fie de față, buzoienii au izbutit să mai emane ceva absolut original: o dictatură, rezultată în urma unui vot democratic.

După alegerile locale din iunie 2016, PSD are majoritatea în Consiliul Județean, Consiliul Local Buzău și a reușit să câștige 77 din cele 87 de primării din județ.

Explicația acestui rezultat ar fi simplă dacă nu s-ar complica pe parcurs. Explicația simplă vine din faptul că înainte de alegeri, PSD avea 83 din cei 87 de primari. Dacă coroborăm acest fapt cu alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, am putea spune că era un rezultat așteptat.

Anunțuri
Anunțuri

Dar așa să fie? Adică voința populară, clară și nealterată, ne-a procopsit cu acest monstru cu 77 de capete de primar? Eu nu cred! Și nu cred pentru că atât județul, cât și municipiul Buzău, arată ca după război. Să lăsăm rata șomajului, care, la nivelul județului este printre cele mai ridicate din țară! Să vorbim despre drumuri, vechiul of al românilor de pretutindeni. Dacă mergi de la Buzău la Bisoca, Gura Teghii sau Padina și reușești să ajungi în timpul vieții și cu mașina întreagă, în nici un caz nu ai vreo șansă să te întorci. Mori, fie de bătrânețe, fie de năduf. Se spune că asta este o strategie a Consiliului Județean, care vrea să populeze extremitățile județului cu oameni care ajung acolo și nu au curajul să se mai întoarcă. De ce? Se pare că din simbioza dintre localnici și vizitatori, rezultă votantul PSD perfect: descurajat și fără speranța ca va ajunge vreodată să trăiască normal.

Anunțuri

În aceste condiții, eu nu cred că buzoienii, cam stătuți că nu au unde să muncească, s-au dezmorțit brusc și luându-se de gât, au pornit-o prin băltoacele și gropile de pe drum, în stol, să voteze PSD, mai ales că ei au fost cei care au păstorit județul în ultimii patru ani. Ne-o fi pătruns nouă implacabilul mioritic până în măduva oaselor, dar eu cred că bunul simț elementar încă nu a dispărut.

Chiar nu știu ce s-a întâmplat! E drept, se zvonește că în multe localități au circulat mașini care au cărat oamenii la vot, că s-au cumpărat voturi, că unele localități au fost sufocate de flotanți, veniți special să voteze, dar eu nu cred nimic din toate astea. Că doar nu e România țara tuturor posibilităților! Sau e? #Partide