În lumina a tot ceea ce se întâmplă acum pe rețelele sociale, a exploziei de ură la adresa credincioșilor musulmani care sunt asociați tot mai des cu terorismul dar și cu polemica intensă iscată de construcția unei moschei în București, mi-am amintit un lucru pe care doar contextul mi l-a readus în memorie.

Unul din cei mai apreciați funcționari ai statului român este de #Religie musulmană. Fondatorul SMURD, Raed Arafat este de religie musulmană. Chiar dacă este extraordinar de discret în privința acestui lucru Arafat este unul din milioanele de musulmani care sunt puși pe nedrept la zid de românii care țipă, ca din gură de șarpe, că nu vrem moschee, nu vrem imigranți și nu vrem în general musulmani în țara noastră că cine știe ce rău ne fac.

Anunțuri
Anunțuri

Și mi-am adus aminte un episod în care Raed Arafat a trebuit să depună jurământul la Cotroceni, în fața lui Trăian Băsescu, care acum spune pe toate posturile TV că musulmanii urăsc creștinii din obișnuință. Era pentru prima oară când alături de Constituție și de Biblie a trebuit să apară pe măsuța de depunere a jurământului de la Cotroceni și Coranul. A fost o întreagă discuție legată de așezarea celor două cărți sfinte, care a fost tranșată simplu de Raed Arafat. Acesta le-a transmis celor responsabili cu protocolul de la Cotroceni să facă cum cred că este mai bine. Apoi, la depunerea jurământului, a pus mâna doar pe Constituție și a reușit să elimine, prin acest gest elegant, orice dispută legată de religia sa.

Chiar dacă are și contestatari, Raed Arafat este unul din cei mai iubiți și apreciați oameni care lucrează în administrația publică din România.

Anunțuri

Spre deosebire de majoritatea politicienilor români a reușit să construiască ceva concret și util societății românești. SMURD, cu reușitele și poticnirile sale, este un simbol al faptului că în România se poate face și treabă dacă se vrea cu adevărat.

Interesant este faptul că mulți dintre admiratorii lui Raed Arafat, musulmanul care face performanță pentru statul român sunt critici deschiși, poate chiar vehemenți, ai primirii de refugiați și ai construirii unei moschei în România. Poate chiar nu știu că Raed Arafat face parte din acea comunitate religioasă imensă pe care o înjură zilnic pe rețelele de socializare.... #Credinta #nationalism