Îţi mulţumesc doamnă cancelar a Germaniei, Angela Merkel, pentru tot ce ai reuşit să faci în ultimul an mai ales. Datorită ţie femeile sunt agresate sexual la zile mari. De asemenea, ţi-aş acorda un premiu de Cartea Recordurilor pentru liderul european care aproape că a distrus tot ce însemna visul unei uniuni de popoare fericite, paşnice, într-o libertate frumoasă a multiculturalismului, devenit acum doar o iluzie. Am auzit la un moment dat că ai putea primi premiul Nobel pentru Pace. Cred că ar fi gluma mileniului şi eroarea unor jocuri mizerabile. Te-ai dovedit a fi nepricepută cu guvernul tău cu tot în a gestiona criza refugiaţilor şi habar nu aţi avut să combateţi teroarea şi moartea care s-au instalat prin capitalele europene.

Anunțuri
Anunțuri

Te consider responsabilă din punct de vedere moral pentru tragediile din Paris, Bruxelles şi alte locuri unde fundamentaliştii islamici au lovit.

Sper să dispari definitiv din politica europeană, nu doar din fruntea Germaniei. Mă bucur că ai început să îţi pierzi din popularitate. Aud că acum aproape două milioane de imigranţi sunt prin ţara ta mare şi dezvoltată. Mai aud că aţi pierdut urma la vreo 6-7 sute de mii de aşa-zişi refugiaţi. Eu zic să te iei de mână cu amatorii serviciilor secrete din Belgia care deşi au fost preveniţi oficial că au în "curte" terorişti, au dormit pe ei.

Stimată doamnă cancelar, nu spune nimeni să ne batem joc de familiile năpăstuite ale sirienilor, irakienilor care chiar au fugit pe drept de război şi oroare. Însă stai prost cu matematica şi mai ales cu logica.

Anunțuri

Ai deschis braţele fără să verifici la sânge multe sute de mii de imigranţi şi acum ne obligi să plătim greşelile tale, noi, popoarele creştine. Să-i luăm la noi acasă cu cote obligatorii.

Creştinii catolici, vreo 800 de milioane, hai să zicem aproape un miliard, petrec paştele sub semnul morţii. Răniţii grav în atentatele teroriste nu vor mai vedea "lumina" ca altădată. Sunt ai noştri, sunt europenii de care ai uitat de dragul "deschiderii". Apropo, când pleci definitiv din politică, ia-l şi pe Juncker, că nici acela nu ştie pe ce lume trăieşte.

Nu mai călătorim liniştiţi nicăieri, ne e teamă în orice aeroport sau loc aglomerat, ne e teamă crescândă când vedem femei "înfofolite" cu bărbaţi tineri şi vânjoşi trecând pe lângă noi, oriunde în Europa. Ne e teamă să mai mergem cu metroul, cu trenul, ne e teamă să mai trăim într-o Europă mică. Noi suntem doar vreo 500 de milioane de europeni, musulmanii sunt peste un miliard. Ai văzut măcar o singură mie de musulmani protestând împotriva Califatelor teroriste?

Ne e frică să nu mai ştim de copiii noştri, unii plecaţi prin capitale ameninţate de spectrul atentatelor teroriste.

Anunțuri

Eu unul m-am săturat de tine. Da, femeie, familiile refugiate trebuiesc ajutate cumva dar nu vânzând Europa lui Erdogan, preşedintele Turciei. Cu şase miliarde de euro protejai frontierele externe excepţional, instalai filtre de verificare puternice, ajutai europenii.

Nu vreau să merg pe stradă sau prin trenuri ori metrou cu ochii în patru, tremurând de teama vreunei explozii. Vreau pace şi spune-le asta şi americanilor, ruşilor, care au distrus ţări nevinovate cu "primăveri arabe" şi acum îşi testează forţa militară pe spinarea unei lumi întregi. Nu distruge lumea cu politica ta, Angela Merkel. Poate eşti bunică. Poate eşti mătuşă. I-aţi nepoţii de mână şi lasă Europa să se salveze de tine şi de teroare. Retrage-te şi ai bunul simţ să recunoşti că Uniunea Europeană este astăzi doar un vis spulberat iar Spaţiul Schengen doar o adunătură de interese economice ale unui grup de lideri care caută să facă din noi pieţe de desfacere şi de preluare a imigranţilor. Dar cu şomerii noştri cum rămâne? Cu săracii din Europa cum rămâne? Pe ei cine-i preia cu "cote obligatorii"?. Vezi, nemţoaico, de aia nu are ursul coadă. Sunt convins că dormi cu ceva coşmaruri pentru tot ce ai provocat şi bine faci. Măcar atât şi tot ar fi un început. În locul tău pot fi alţii mult mai pricepuţi, nimeni nu e de neînlocuit. #Diaspora #Romani de pretutindeni #Romani in Germania