De fiecare dată când veți fi profund preocupați de ceva anume, deciși să urmați o anumită cale, dedicați unui scop sau când veți iniția ori veți urmări anumite țeluri, puteți spune că Focul este cel care vă dirijează și vă impulsionează. Puteți vedea deseori cum Focul se manifestă sub forma furiei și vă sperie imposibilitatea de a-i controla forța care poate duce la pierderi de nerecuperat. E bine să vă amintiți în acele momente că unul dintre scopurile sentimentelor de furie este de a vă impulsiona să acționați, să scăpați dintr-o situație negativă.

În schimb ați putea trăi sentimente de indiferență și pasivitate față de oameni, evenimente.

Anunțuri
Anunțuri

Principalele evenimente care vă conduc viața devin, astfel, plictiseala și răceala sufletească. În acest caz vă lipsește Focul iar dacă vreți să îl găsiți trebuie să vă gândiți la faptul că undeva, în străfundurile sufletului vostru s-a produs poate o ruptură dureroasă , ce a dus la stingerea Focului interior. Alteori, ați putea conștientiza singuri ce anume ați vrea să schimbați din caracteristicile personalității voastre. Ați putea descoperii că sunteți chinuiți de invidie sau gelozie, torturați de spaime, indecizie și anxietate. Răceala depresiei a înghețat, probabil, căldura furiei transformând-o într-un peisaj interior lugubru și lipsit de sens.

Oare cum poate elementul Foc să ajute în aceste momente? Cum ați putea invoca în viața voastră prezența acestui element, într-un mod cât mai lipsit de pericol, dar profund? Presupunând că ați avea acces la un șemineu sau la un foc de tabără, încercați să stabiliti o ”întâlnire” în acest sens cu spiritul Focului.

Anunțuri

Adunați iască și lemn pentru a le arde cu grijă. Acest combustibil reprezintă hrană pentru foc. Când vă simțiți gata să aprindeți focul, gândiți-va un moment la miracolele ce urmează să se întâmple. Cu o singură scăpărare de chibrit, flacăra va prinde brusc viață. Ați putea-o întâmpina cu o binecuvântare de genul: ”Fii binecuvântată, făptură a Focului”. Priviți cum micile salamandre înghit lacome hrana pregătită de voi. Observați natura Focului, pe măsură ce acesta adună putere și trosnește vesel ori furios. Imaginați-vă că aceste trosnituri sau pocnete reprezintă o cale de comunicare. Oare ce vrea să vă zică Focul? Urmăriți direcțiile flăcărilor ce dansează. Pe măsura ce timpul trece iar focul se întețește observați cu atenție vatra plină de cărbuni scânteietori. Ce forme vedeți în ea, în această lume fantastică a Focului?

Vizualizați-vă propriile pasiuni. Sunt ele încărcate de furie și dezlănțuite sau iradiează căldură, lumină în jurul vostru? Veți putea lepăda frica în Foc sau gelozia, neîncrederea, ura de sine? Scrieți pe o foaie de hârtie caracteristicile la care ați putea renunța pentru a vă simți mai bine și rugați Focul să ia și să distrugă durerea, nefericirea pe care vi le-a cauzat această trăsătură a voastră. #Mister #Terapie #Secret