Valentine's Day este ziua în care, în fiecare an, în Statele Unite și în orice alt colț de lume, bomboanele, florile și cadourile sunt oferite de cei care iubesc în numele Sfântului Valentin. Dar, v-ați întrebat vreodată, cine este de fapt acest Sfânt misterios și de unde vine obiceiul de a dărui din dragoste?

Istoria Valentine's Day și povestea sfântului său patron e învăluită în #Mister. Ceea ce știm este că februarie a fost de multă vreme celebrată ca o lună a romantismului, iar Ziua Sfântului Valentin conține simboluri atât din tradițiile creștine cât și din Roma Antică. Cum a ajuns, însă, Sfântul Valentin să fie asociat cu aceste ritualuri? E o întrebare la care vom încerca să răspundem în continuare.

Anunțuri
Anunțuri

Biserica Catolică recunoaște cel puțin trei sfinți diferiți cu numele de Valentin sau Valentinus, toți martirizați. Una dintre legende spune că Valentin a fost un preot ce a trăit și predicat în Roma secolului al III-lea. Când împăratul Claudius al II-lea a decis că bărbații singuri sunt mai buni soldați decât cei cu soții și familii, a scos în afara legii căsătoria bărbaților tineri. Valentin, considerând decretul ca fiind injust, l-a sfidat pe Claudius, continuând să oficienze căsătorii în secret. Cand a fost descoperit, Claudius a ordonat să fie ucis.

O altă poveste sugerează că Valentin a fost ucis când încerca să ajute creștinii să scape din închisorile romane unde erau bătuți și torturați. Se pare că acesta a fost cel care a trimis prima felicitare unei tinere fete de care s-a îndrăgostit.

Anunțuri

Legenda spune că aceasta era chiar fiica unuia dintre gardieni, care-l vizita periodic cât timp a fost în închisoare. Înainte să fie executată condamnarea la moarte, acesta a cerut, ca ultimă dorință, să fie lăsat să scrie o scrisoare pe care a semnat-o ”De la al tău Valentin” și astfel a apărut și expresia foarte des folosită în zilele noastre. 

Indiferent care dintre cele două istorii este cea adevărată, un lucru este cert: în Evul Mediu, probabil mulțumită reputației sale, Valentin a fost cel mai popular Sfânt în Anglia și Franța după cum notează history.com.

În zilele noastre americanii sunt cei care pun cel mai mare accent pe această sărbătoare, dar cu toate acestea Valentine's Day este sărbătorit la fel de ”drăgăstos” și în Canada, Mexic, Marea Britanie, Franța și Australia. În Marea Britanie, sărbătoarea a devenit populară în jurul secolului XVII. Începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea a devenit ceva obișnuit ca îndrăgostiții și-și ofere unii altora mici dovezi de afecțiune sau note scrise de mână.

Anunțuri

În Statele Unite, obiceiul schimbului de note scrise de mână provine cel mai probabil de la începutul anilor 1700, În 1840, Esther Howland a fost cea care a început producția în masă a felicitărilor de Valentine's Day. Howland, cunoscută ca ”Mama Sfântului Valentin”, a realizat creații elaborate cu dantelă, panglici și poze colorate. În zilele noastre, potrivit Greeting Card Association, se estimează că un miliard de felicitări sunt trimise anual de Valentine’s Day. Singura sărbătoare când se trimit mai multe felicitări decât de Ziua Îndrăgostiților este de Crăciun. Și dacă mai vreți o curiozitate, femeile sunt cele care cumpără cel mai des felicitări, 85% dintre reprezentantele sexului frumos făcând acest gest de Valentine’s Day.

  #Iubire #Traditie