Românii sunt oameni frumoşi şi ambiţioşi, deseori le pică precum o mănuşă întrebarea lui La Fontaine, adică "Cine oare nu are măcar un mic grăunte de ambiţie?"

De ani buni românul a căutat să viseze la o viaţă mai bună iar dintotdeauna a sperat să se întâmple aşa ceva chiar în ţara lor. Cândva, unii au plecat din România de scârbă. Alţii şi cei mai mulţi, în căutarea unei vieţi mai bune pentru ei şi familiile lor. Unii au răzbit, alţii nu au avut curaj să lase totul în urmă ori nu au existat posibilităţi.

Am început să scriu despre românii din străinătate mai intens de prin anul 2012, când am publicat în romanul Noaptea Speranţelor al cărui autor sunt eu, desigur, fragmente originale din mărturisirile cuiva care mi-a povestit cum a reuşit să ajungă în Grecia, în urmă cu mai mulţi ani, când nu se dădeau vizele aşa uşor iar România nu era în Uniunea Europeană.

Anunțuri
Anunțuri

Acea persoană care a plecat spre Grecia, mi-a povestit cum a trebuit să ajungă cu un ziar în mână, ca semn de recunoaştere în zona Gării de Nord din Bucureşti. Ghidul îi aştepta. Apoi un tir îi transporta pe toţi depotrivă, pe furiş, ascunşi sub cartofi, cu blăni de lemn aşezate deasupra. Femei şi bărbaţi laolaltă erau îngrămădiţi acolo şi trebuiau să păstreze tăcerea în vămi.

Un prieten bun, care m-a sprijinit şi apreciat necondiţionat, Iancu Samson, a plecat cu copilul în braţe pe jos acum vreo trei decenii până în Franţa, la Paris. Alţi români, pe vremea comunismului, părăseau ţara spre libertate dar tot se gândeau la reîntoarcerea în ţară, fie ea şi vremelnică. Mulţi români au plecat spre ţări străine mai ales după intrarea noastră în U.E, a fost un exod. Au fost numeroase cazuri când unii au mers pe jos zeci, sute, mii de kilometri.

Anunțuri

Eu am parcurs în 2012 vreo 2200 de kilometri pe jos ca să-i înţeleg, trăiam încă în ţară. După acea incursiune, am scris "Pribeag pe drumul viselor". Şi da, românii au rămas mereu pribegi pe drumul viselor. Dar sunt cazuri când s-au realizat pe munca lor, meritul lor, sacrificii necesare. Vorba lui Victor Hugo, "Orice culme e severă, a urca înseamnă mereu a te sacrifica". Şi românii s-au sacrificat.

Nu e frumos ca românii manipulaţi de presa ruşinii din ţară să-i denigreze pe cei din afară. Şi nici invers. Nu mereu sunt înţelese vieţile românilor din străinătate şi atitudinea lor când se întorc acasă în vacanţe. Au dreptul să se mire că după ani de zile, zeci, tot nu există autostrăzi câte trebuie în ţara de origine şi lucrurile bune descoperite pe alte meleaguri. Românii din străinătate au trimis mereu bani celor din ţară şi iată, sunt trataţi deseori ca nişte trădători de neam, tocmai ei, care cu lacrimi de dor abia au aşteptat la începuturi să trimită câte un pacheţel cu diverse lucruri celor dragi.

Anunțuri

Câţi dintre cei din străinătate nu s-au dus la un western union sau un Moneygram să pună şi ei acolo câte 100, 50, 20, poate mai mult, de euro? Ştiu toţi cei care care jignesc românii din #Diaspora câtă trudă se depune pentru bancnota aia primită de la "vărul, tata, mama" din Germania, Spania, Italia, Canada şi nu numai? Am scris cum se câştigă banii din străinătate aici.

De fapt, povestea românului plecat în lume nu o pot scrie eu ci voi, cei care ştiţi foarte bine cum reuşiţi să vă descurcaţi. Haideţi, povestiţi aici, sub acest articol, câte o mică poveste, să se ştie în ţară că noi, cei din diaspora nu am uitat pe nimeni. Nu e vina noastră că vrem să trăim mai bine şi că încă e greu în România. Mulţi ne vom întoarce probabil, sau generaţiile imediat următoare. Şi noi nu ne-am dus să comitem atentate ori agresiuni sexuale împotriva femeilor.

Tot Hugo spunea că prima condiţie a unei victorii în viaţă este sacrificiul. Iar Theodore Roosevelt a spus pe bună dreptate că trebuie "să crezi că poţi şi atunci lucrul va fi realizat pe jumătate".  Voi continua în partea a doua a acestui articol cu spicuiri din poveştile voastre de viaţă reală, ca să afle toată lumea că românii sunt unici şi capabili să mute munţii, cinstit şi onest când vor. #Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni