Suntem un popor care nu a-a aliniat standardelor vecinilor. Nu am vrut să acceptăm cu uşurinţă ceva ce contravine tradiţiilor, chiar dacă ne-ar fi îmbunătăţit viaţa şi ar fi creat un viitor mai bun pentru noi. Dar, în acelaşi timp, am îmbrăţişat fără nici o reţinere tot ceea ce avea mai distructiv “vestul”, după “libertatea” oferită de Revoluţia din anul 1989. De ce suntem atât de încăpăţânaţi? Motivele ar fi multe, însă, ca o chintesenţă a acestora, lipsa respectului pentru noi înşine, face ca tot ceea ce e bun să ni se pară “greu şi fără rost”. Ca indivizi şi ca naţie nu ştim încă să ne respectăm.

Acum suntem o pată însângerată pe harta Europei datorită modului barbar în care ne tratăm animalele.

Anunțuri
Anunțuri

Legea nr. 205/2014 privind protecţia animalelor a fost mult contestată, din cauza articolului în care este permis adăposturilor publice să eutanasieze câinii, după 14 zile, dacă aceştia nu sunt adoptaţi sau revendicaţi (doar dacă numărul câinilor cazaţi depăşeşte capacitatea adăpostului). Cum se face selecţia celor celor care ar urma să fie eutanasiaţi? După vârstă, stare de sănătate şi agresivitate.

Avem o lege care ar trebui să facă ordine în haosul în care am ajuns din pricina “maidanezilor”. O respectăm? Cei care deţin câini, îi sterilizează?  Le pun cip? Îi vaccinează?  Din păcate, dar nu surprinzător, un procent foarte mic dintre proprietarii de câini au ales să respecte aceste norme. Medicii veterinari ar trebui să refuze consultul, conform legii, pentru oricare câine care nu a fost sterilizat, vaccinat şi înscris în baza de date cu cip.

Anunțuri

Dar, cum să laşi un biet suflet să sufere, doar pentru că “omul” care îl deţine este iresponsabil?!

Aceeaşi lege prevede sancţiuni pentru infracţiunile împotriva animalelor, acestea culminând cu închisoarea. De asemnea, se pot confisca animalele de la proprietarii care nu le îngrijesc sau le molestează. În articolul 28 este stipulat faptul că instanţa poate dispune interdicţia de a deţine animale pe o perioadă de cinci ani pentru proprietarii care nu le-au îngrijit corespunzător..

Aşadar, avem o lege care trebuie aplicată. Mahatma Ghandi a spus că “măreţia şi civilizaţia unei naţii se vede după cum îşi tratează animalele”… Aşadar, poporul român, pe ce treaptă a civilizaţiei ar putea fi plasat?

Pentru a face paşi spre o viaţă frumoasă, spre civilizatie, respect de sine şi respect pentru tot ce ne înconjoară, trebuie ca fiecare dintre noi să acţioneze în acest sens. Nimic nu se va întâmpla dacă aşteptăm doar de la ceilalţi schimbarea şi nu de la noi înşine. Suntem toţi cetăţeni ai Pământului şi suntem interconectaţi. Nu există faptă bună sau rea care să aibă efect doar asupra unui individ.

“Cel ce este crud cu animalele, devine nemilos şi în relaţiile sale cu oamenii. Poţi judeca inima unui om după felul în care tratează animalele” spunea Immanuel Kant #caini comunitari