A deveni vrăjitor poate fi un lucru complicat. Unii dintre cei care sunt atrași de această idee vor să obțină putere ca să-i impresioneze pe ceilalți. Însă un vrăjitor adevărat începe prin a înțelege că orice om, indiferent de puterea și cunoștiințele sale, reprezintă doar o ființă neînsemnată și efemeră într-un univers, despre care se crede în momentul de față că are o vârstă de circa 14,1 miliarde de ani. Pe măsură ce acumulează tot mai multe cunoștiințe, vrăjitorul își dă seama din ce în ce mai bine că atitudinea cea mai potrivită față de acest univers misterios este un amestec de teamă, umilință și respect. Este de-a dreptul uluitor faptul că oamenii au conștiință fiind capabili să dezvolte personalități atât de complexe, încât să acumuleze anumite abilități, cum ar fi de pildă arta vrăjitoriei.

Anunțuri
Anunțuri

A fi vrăjitor înseamnă a conștientiza faptul că totul are viață și că totul este interconectat. Asta înseamnă că raportarea corectă la tot și toate, inclusiv la oameni, denotă respect și modestie. Un vrăjitor adevărat nu îi stăpânește pe ceilalți oameni, nici nu caută atenție doar pentru că a învățat câte ceva din tainele ascunse. Trebuie să luați aminte că oricât ați învăța și oricât de pricepuți deveniți în misterele vrăjitoriei, întotdeauna vor fi mereu lucruri pe care nu le veți cunoaște.

Viața reprezintă un proces. În timpul existenței noastre, simțim și observăm că se petrec încontinuu schimbări și transformări în jurul nostru. Vrăjitorul doar creează prin intermediul instrumentelor sale: percepția, cunoașterea de sine și legile naturii. El efectuează ritualuri la care oricine poate participa ca să își exprime umanitatea și demnitatea în fața forțelor vieții.

Anunțuri

Are capacitatea de a rosti anumite descântece care alungă suferința celor bolnavi, de a vedea și ridica tot ceea ce se prăbușește sau de a înlătura tot ceea ce blochează fluxul vietii, dar de asemenea poate face și lucruri contrare celor enumerate mai devreme.

Viețile noastre sunt cele mai intime lucrări ale creației și, asemeni sculptorilor,  avem deja în minte imagini clare despre ceea ce ar trebui să reprezentam în lume. Nu trebuie decât să insităm asupra lor căci o dată descoperite nu le veți mai da la o parte niciodată. #remedii naturiste #Mister #Vrajitoare