Pe 13 ianuarie 2016 Consiliul Superior al Magistraturii anunţa că Secţia disciplinară pentru procurori a decis că primprocurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost sancţionat pentru "abateri grave" cu... "avertisment".

Cum nu puteam, ca jurnalist serios, să le spun oamenilor că un primprocuror a fost găsit cu "abateri grave" în 9 dosare dar să nu le spun şi despre ce fel de dosare este vorba, am cerut Inspecţiei Judiciare, prin purtătorul de cuvânt, să îmi comunice ce cauze aveau cele 9 dosare socotite cu probleme şi despre care inspectorii judiciari au spus doar că primprocurorul Tarnovieţchi nu a afăcut acte de urmărire penală pe o perioadă mai mare de un an şi jumătate, chiar de doi ani.

Anunțuri
Anunțuri

Purtătorul de cuvânt ne-a explicat că raportul Inspecţiei a fost înaintat CSM, care a şi judecat cauza şi l-a sancţionat pe primprocuror. Judecătorul Daniela Pantazi, purtătorul de cuvânt al CSM, ne-a spus că nu ne poate pune la dispoziţie aceste informaţii, deşi am invocat art 8 din Legea 544, spunând că, pentru rezolvarea solicitării, este nevoie de 20 de zile. Am sunat şi la purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei, dar răspunsul a fost tot spre impotenţa furnizării informaţiilor publice cerute. Iar Ministerul pentru Dialog Public ne-a sugerat să semnalăm problema conducerii CSM.

Ieri au expirat şi cele 20 de zile, suplimentare, invocate de CSM prin vocea judecătoarei Pantazi pentru furnizarea răspunsului care nu, nu a venit! Nu vreau să las impresia că judecătorul Daniela Pantazi ar fi vinovată de această, vrem-nu vrem, încălcare a Legii 544, dânsa fiind doar un comunicator al Secţiei cu pricina din CSM...

Anunțuri

#legislatie #BlastingNews