În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, printre știrile cu lucrările științifice scrise în pârnaie și cele despre armata de copilași ai lui Borcea, s-a strecurat și una venită tocmai din Țara Soarelui Răsare. O știre aparent banală, puțin credibilă, desprinsă parcă din desenele animate japoneze, în mare vogă acum două decenii, a cărei protagonistă este o elevă de liceu pentru care autoritățile nipone țin deschisă, de trei ani, gara Kami-Shirataki. Știrea a fost preluată de la CCTV, dar pe parcursul ei către public, mesajul s-a cam diluat. Mesajul original era clar de respect față de ceea ce fac autoritățile japoneze pentru educație, conștiente probabil că ulterior, acea tânără ar putea oferi statului valori neprețuite. 

Povestea a fost foarte iubită, motiv pentru care îmi place să cred că avem nevoie de astfel de motivații.

Anunțuri
Anunțuri

Poate că știrea în sine nu-i extraordinară, poate că are și unele mici exagerări, dar nici nu vreau să mă gândesc la asta. Ideea este că povestea romanțată este despre speranță. Este o poveste pe care mi-aș dori să o regăsesc în multe dintre cătunele din România, o poveste care mi-ar reda speranța.

Până atunci, mă tem că într-o situație asemănătoare, în România primarul ar fi convins-o pe fată să se lase de școală și să meargă la muncă, alături de părinți, în vreme ce gara ar fi fost vândută rapid, iar șinele ar fi ajuns la fier vechi.

Am văzut că un român din Italia a comentat pe site-ul unui jurnal, în dreptul acestei știri, spunând că există o situație aproape asemănătoare, într-o localitate din peninsulă, unde un autobuz școlar oprește în câmp pentru a prelua copilul unor români. Super-veste, iar dacă este reală, toată stima pentru autoritățile din Italia, mai ales în contextul în care românii sunt văzuți pe acolo doar muncitori pe schele sau...

Anunțuri

violatori! Pe de altă parte, glumind puțin, am putea spune că zilnic autobuzele sau tramvaiele din transportul public din marile orașe vin și îi iau din fața casei pe milioane de români, care, altruiști, împart cu alții plăcerea de a călători spre alte destinații!

Problema noastră este că auzim des astfel de povești frumoase, ne culcăm pe o parte, dar ne trezim neschimbați! Sunt ferm convins că am fi putut avea și noi un tren care să oprească doar pentru un copil, dar am pierdut acel tren. 

Mesajul acestei povești are o valoare inestimabilă: japonezilor le pasă foarte mult de educație, le pasă de viitorul copiilor lor, le pasă de ceea ce lasă în urmă. Ține de cultură și se aplică de la vârste cât mai mici. 

Cât privește modul în care transmitem mesaje pozitive, nu pot să nu-mi amintesc o situație penibilă, cu care m-am confruntat pe vremea când mergeam prin licee, în căutarea viitorilor studenți pentru o universitate din România. Eu le spuneam liceenilor că economia țării începe să se miște, că sunt sunt șanse reale de angajare după terminarea studiilor, iar elevii îmi arătau pe telefoane știri în care fabrici întregi se închid și dau afară salariații! Păi cum să reușești să transmiți un mesaj pozitiv în astfel de condiții? E-adevărat, știrile erau pe cât de reale, pe atât de sumbru prezentate! #Primar #Scoala #Educatie