Anul 2016 a început în forță pentru fostul șef al Guvernului, (încă) social-democratul Victor Ponta. Acesta a făcut demersurile juridice necesare înființării unei fundații care va avea ca obiect de activitate dezvoltarea și derularea unor proiecte internaționale. Fostul premier nu a vorbit deocamdată despre acest proiect al său, în care îi va implica și pe foștii miniștri Nicolae Bănicioiu și Daniel Constantin. Au făcut-o însă surse din apropierea celor trei, care au explicat nu este vorba despre o fundație politică, ci despre una 

Cu toate acestea, susțin ideea celor care au spus că #Victor Ponta se pregătește să-și procure o nouă porție de imunitate, având în vedere situația nu tocmai plăcută în care se află, și aici mă refer la problemele din dosarul Rovinari-Turceni.

Anunțuri
Anunțuri

Așa că, nu este exclus ca gândul să-i zboare la un nou mandat de parlamentar, dar nu pe listele #PSD-ului, unde îi este din ce în ce mai greu să se poziționeze pe un loc eligibil, ci din postura de lider al unui partid mai mic, izvorât dintr-o nevinovată fundație

Deși noul lider al PSD, domnul Liviu Dragnea, și el cu tinichea penală atârnată la gât, a mârâit printre dinți că nu-i convine această mișcare a lui Ponta, și că ia în clacul chiar excluderea fostului premier din PSD, nu putem să nu luăm în calcul și un posibil pact între cei doi: Ponta își face un partiduleț care să adune voturile nemulțumiților din marele PSD, după care se îngroapă subit securea războiului, se face unificarea, iar PSD-ul obține ceea ce urmărește cu ardoare: majoritatea parlamentară și, implicit, încă un mandat la Palatul Victoria

Până ca aceste calcule să se materializeze, Dragnea o face pe durul și le interzice categoric oamenilor din PSD să colaboreze cu Victor Ponta.

Anunțuri

Amenință chiar și cu excluderi din partid! Există voci din PSD care spun că Liviu Dragnea va discuta, într-o ședință informală care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, despre situația lui Ponta, propunându-se chiar excluderea acestuia din PSD. Nu știu cât de tare îl sperie pe Ponta intențiile lui Dragnea, cert este că nu trebuie să ne lăsăm purtați de valul simpatiilor sau de cel al antipatiilor și să gândim pragmatic. 

Trebuie să admitem fără tăgadă că Ponta s-a inspirat, atunci când a decis să-și facă această fundație, de la fostul șef al statului. Traian Băsescu și înființat o fundație încă din timpul mandatului de președinte, a crescut-o frumos, iar acum a ajuns președintele ei. Vorbim despre o formațiune politică creditată în acest moment de sondaje cu șanse reale de a intra în Parlament. Deci, ne place, nu ne place, avem de-a face cu un model de succes de a face politică, pentru că în acest domeniu popularitatea se numără în procente. Acum, trebuie să vedem dacă și Victor Ponta va avea aceeași dibăcie politică și își va transforma fundația într-o formațiune politică de succes, care să conteze în ecuația guvernării.

Anunțuri

Chiar îmi este greu să cred că Ponta își construiește această fundație doar pentru a derula proiecte internaționale. 

Așadar, dacă vom asista la o scindare a PSD, este foarte interesant să vedem cui va folosi acest lucru!  #Traian Basescu