O scurtă știre a apărut ieri pe câteva canale mass-media, dar a fost repede trecută în categoria știri neinteresante deoarece nu făcea probabil audiență, sau trafic după caz.

Este vorba de o știre referitoare la un aviz dat de Consiliul Național al Audiovizualului pe o inițiativă legislativă care prevedea că orice post de radio sau de televiziune (public sau privat) va fi obligat să difuzeze în fiecare dimineață la ora 7.00 imnul național al României.

Nu mă interesează dacă inițiatorii acestei legi fac parte dintr-un partid sau altul. Dacă sunt caracterizați drept naționaliști, extremiști sau dacă au aterizat de pe marte în Parlamentul României.

Anunțuri
Anunțuri

Din punctul meu de vedere inițiativa este foarte decentă și utilă.

Pe cine poate deranja că în fiecare dimineață se difuzează imnul național la postul său preferat de radio sau de televiziune?  Orice român care are cât de cât sentimentul de apartenență la ceva, care consideră că identitatea națională trebuie menținută și respectată nu poate decât să aplaude o astfel de inițiativă.

Consiliul Național al Audiovizualului a decis în ședința de ieri, marți, 12 ianuarie că această inițiativă legislativă nu este bună. Că imnul național al României nu ar trebui difuzat în fiecare zi la ora 7.00 pe fiecare post de radio și televiziune care emite în România. Membrii CNA au respins în bloc această propunere votul fiind unanim pentru acordarea unui aviz negativ proiectului legislativ.

Pe scurt toți membrii Consiliului care se ocupă de păstrarea decenței  în ceea ce privește emisiunile de radio și televiziune au considerat inoportun ca imnul național să fie difuzat de către acestea zilnic.

Anunțuri

Acești funcționărași numiți politic care permit ca zilnic pe posturile de televiziune să apară toate nenorocirile posibile și imposibile, se opun în grup difuzării imnului național.

Iată lista membrilor Consiliului Național al Audiovizualului care au votat în unanimitate  împotriva acestei inițiative:  Laura Georgescu , Valentin Jucan, Radu Herjeu, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu.

După cum am spus mai sus, presa din România a ignorat aproape în totalitate această decizie a CNA, decizie care a ar trebui să nemulțumească orice român care are încă un pic de demnitate națională.   #Romani de pretutindeni #Parlament #Partide

Deșteaptă-te române?