Te-ai născut liber. Cel puţin, aceasta a fost intenţia lui D-zeu când te-a creat. Deşi suntem creaţia Lui, ne consideră copii şi nu sclavi. Suntem creaţi după chipul şi asemănarea Lui. Cel puţin aşa este scris în Cartea Cărților. Cu alte cuvinte, genetic vorbind, ar trebui să avem în noi din „apucăturile” celui care ne-a creat. Cei drept, nu ne naştem egoişti, geloşi, invidioşi, bogaţi, trişti, deprimaţi, dezamăgiţi, mincinoşi, criminali, hoţi, perverşi, pedofili sau orice altă formă care vine în contrast cu ceea ce a pus în noi. Toate acestea nu sunt altceva decât atribute pe care ni le autoînsuşim de-a lungul călătoriei noastre, fiind influenţaţi de circumstanţele nefavorabile în care ne aflăm.

Anunțuri
Anunțuri

Mediul pe care l-ai creat în jurul tău ca părinte va fi preluat de copil ca „NATURAL ȘI NORMAL”. Cu alte cuvinte, dacă în familia ta se practică ameninţarea, fii sigur că l-ai ajutat să facă cunoștință cu sentimentul de frică: trebuie să fiu cuminte ca să pot primi jucăria pe care o doresc! Sau: „trebuie să fiu cuminte că altfel mama nu mă mai iubeşte…” (manipulare emoțională).

Este metoda pe care el, la rândul lui, o va folosi cu alţii din moment ce părinţii i-au prezentat-o ca fiind cea mai bună metodă de a-ţi satisface dorinţele. De aici, se poate ajunge foarte ușor la furt, şantaj și manipulare…. EGOISM.

Ai observat că pendofilii au experiențe dureroase în copilărie? Tatăl l-a abuzat sexual, iar mama care știa sau poate nu ştia nu l-a protejat. De multe ori m-am întrebat: de ce mama nu vede ce se întâmplă cu copilul ei sau dacă vede, de ce nu ia atitudine? De ce tace? Frica?

Răspunsul pe care l-am putut găsi este următorul: inclusiv ea, a fost crescută într-un mediu ostil în care a fost abuzată fizic şi/sau psihic.

Anunțuri

În care a fost învățată că tatăl este o autoritate de necontestat şi prin urmare nu se poate face absolut nimic.

Să nu crezi că lui D-zeu nu i-a trebuit timp să se AUTOEDUCE pentru a ne putea educa. Probabil că afirmaţia mea ţi se pare extrem de obraznică și falsă. „Doar este D-zeu, Cel care ştie totul”….ai să zici. Nu te contrazic: într-adevar este cel care ştia chiar de la început că vom alege să mâncăm din mărul interzis. El este PERFECŢIUNEA întruchipată, însă această perfecţiune trebuia adaptă la IMPERFECŢIUNEA noastră. Mai mult trebuia să înțeleagă modul nostru de a gândi.

După naştere,  copilului îi sunt imprimate primele trăiri, sentimente. Din acel moment, fie ne pierdem visul de copil, curajul, zâmbetul, curiozitatea, creativitatea, siguranţa, căldura interioară şi le înlocuim cu teama de a nu greşi, invidia, gelozia, ura, singurătatea, tristeţea. Acea căldură pe care o simţim când inima este invadată de dragostea curată este înlocuită de răceala ÎNTUNERICULUI care îşi lasă amprenta adanc înfiptă în fiinţa noastră.

Anunțuri

Familia este locul în care ne confruntăm cu primele reguli de convieţuire, comunicare, socializare. Este primul mediu în care ne putem exprima şi dezvolta creativitatea, dar şi sistemul emoţional care va juca un rol decisiv în alegerile pe care le vom face ca şi adulţi. Este foarte important să înțelegem că modul în care acţionăm în momentele de criză va fi copiat şi aplicat de copiii noştri când ei insăşi vor trece prin momente dificile.  #Psihologie #Educatie