S-au împlinit în acest an, două decenii de ani de la montarea şi premiera piesei de teatru ce a fost supranumită „Spectacolul Deceniului“ sau chiar „Piesa Secolului“, de către vocile importante ale presei internaţionale, la sfârşitul anilor ’90.

Danaidele, o cooperare internaţională de mare anvergură, a fost o colaborare între Wiener Festwochen, Holland Festival, Festival d’Avignon, Grande Halle de la Villette, Fundaţia pentru Teatru şi Film TOFAN, Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea şi Teatrul Naţional din Craiova, unde, în decembrie 1995 a avut loc premiera.

Renumitul regizor român Silviu Purcărete a scris prin intermediul acestui spectacol o filă deosebit de importantă în istoria teatrului universal, iar participanţii la acest proiect au fost supranumiţi Ambasadori culturali ai României de către presa americană a acelui moment, New York Times titrând că „Purcărete este un nume care nu poate fi uitat“.

Anunțuri
Anunțuri

Regizorul împreună cu tinerii actori au făcut să se vorbească în termeni elogioşi despre ţara noastră pe toate meridianele globului pământesc, pe unde au trecut în cadrul turneului internaţional.

Şi scenariul este tot creaţia regizorului Silviu Purcărete, având ca sursă de inspiraţie fragmente rămase din opera dramaturgului grec Eschil, tratând probleme la fel de actuale şi emoţionante chiar şi după cele două milenii ce s-au scurs de atunci: exilul, nevoia de refugiu şi de protecţie, credinţa în divinitate sau diferenţele culturale. Piesa respectă rigorile teatrului din antichitate, plasând în centrul acţiunii corul antic, ca personaj principal colectiv. «Danaidele lui Silviu Purcărete reînvie, cu rigoare şi emoţie artistică, povestea mitică a celor 50 de fiice ale lui Danaos», precizează Marina Constantinescu în cartea pe care a dedicat-o acestui spectacol: „LES DANAÏDES Histoire d’un spectacle“.

Anunțuri

Pentru acest proiect teatral au fost selecţionaţi 100 de tineri actori pentru a interpreta rolurile celor 50 de fiice ale lui Danaos şi ale celor 50 de fii ai lui Aigyptos, actori aflaţi pe atunci la începutul carierei, dar şi personalităţi artistice şi actori de marcă ai teatrului românesc: Coca Bloos (Danaos), Mariana Buruiană (Artemis/Io), Micaela Caracaş (Hera), Radu Beligan (Zeus), Mihai Dinvale (Hermes), Victor Rebengiuc (Apollo/Pelasgos), Alexandru Repan (Poseidon), Ştefania Cenean (Scenografie), Liliana Cenean (Asistent Scenografie), Paul Chiribuţă (Asistent Regie), muzica purtând semnătura regretatului „vrăjitor al sunetelor“ Iosif Herţea.

Pe vremea aceea, am avut şansa de a-i cunoaşte de aproape pe toţi aceşti oameni minunaţi şi artişti de excepţie, care au făcut posibilă naşterea acestui proiect impresionant, iar cele mai frumoase amintiri pe care le-am adunat în această viaţă sunt legate de aceştia şi de toate locurile minunate în care am fost împreună, fie scene ale celor mai importante festivaluri internaţionale, fie spaţii teatrale neconvenţionale.

Anunțuri

Rememorez cu mare emoţie repetiţiile şi reprezentaţiile jucate pretutindeni cu casa închisă, revăd oricând cu plăcere spectacolul şi vă invit şi pe voi să vizionaţi sau să revedeţi „Danaidele“ pe Youtube, acum în preajma sărbătorilor de iarnă, aşezaţi comod în faţa computerului, cu un ceai de portocale cu aromă de scorţişoară şi o felie de cozonac, lângă... Ce ar putea fi mai plăcut?

Voi ce amintiri aveţi, legate de această capodoperă teatrală?

La mulţi ani „Danaide şi fii ai lui Aigyptos“!

La mulţi mni dragi cititori şi spectatori!

Sărbători fericite! #Proiecte europene #Vedete #Eveniment cultural