Zilele acestea Revoluţia de la 1989 este pe buzele tuturor. Pe 16 decembrie 1989 Timişoara răbufnea: "Libertate", "Jos Comunismul" au fost cuvinte care au fost rostite public după jumătate de secol în care nu s-au auzit.

Mult, mult prea mult sânge vărsat! Şi la Timişoara şi în Bucureşti şi în toată ţara! Prea mult şi, spun unii, degeaba! Şi eu printre ei...

"Vrem o ţară liberă!" se striga în 89. Eu nu trăiesc într-o ţară liberă. Sunt îngrădit de corupţie, de profitori, de nepotism şi de politrucism. Nu mi se face dreptate, sunt ţinut la cozi şi sunt zilnic înşelat cu complicitatea Statului, cel pe care-l plătesc (gras) ca să mă protejeze.

Anunțuri
Anunțuri

În schimb, statul ma jecmăneşte pe mine ca să îi protejeze pe corupţi, pe politicieni, rudele baronilor sau altele asemenea.

"Jos comunismul!" s-a strigat în Piaţa Victoriei din Timişoara. Acum comunismul e condamnat prin lege în România, dar lucrurile funcţionează ca la comunişti. Propagandiştii comunişti au fost înlocuiţi cu politicienii şi rudele lor, benzina nu mai e raţionalizată de cartele, dar este aşa de scumpă că alegem bicicleta. Mâncarea nu mai este pe cartelă, dar este pe card, care e mai mereu gol căci Statul n-are bani pentru mine că dă pensii speciale parlamentariol, iar salariul minim nu vrea să-l mărească pentru că-i supără pe marii corporatişti veniţi să se îmbogăţească în România!

"Vrem alegeri libere!" s-a mai strigat în decembrie, dar aflăm că nici astea nu mai sunt. Că la alegerile prezidenţiale românii din Diaspora au fost ţinuţi la cozi să nu voteze, că la Dragnea şi morţii votează sau că la Frunzăverde banii de la Consiliul Juseţean se împart după numărul de voturi...

Anunțuri

Şi mai aflu că Ghiţă a exportat excelent sistemul şi în Republica Moldova!

Dar nu toate astea mă apasă prea tare pe mine. Cum au luptat în 1989 cu comunismul tinerii români, pot lupta şi eu azi cu sitemul, la fel de comunist ca în 1989. Mă apasă imaginilea acelea, morţii care au preferat să moară decât să mai trăiască aşa. Vieţile lor sunt irosite de noi, de indiferenţa noastră. Nici nu ne gândim la ei, poate dacă n-ar fi decembrie, i-am uita definitiv...

Dar eu nu pot uita! De câte ori mă uit la magazin la pensionari care cumpără tacâmuri ori oase, la farmacie când numără fiecare pastilă cumpărată, socotesc, pe stradă când îi văd cocoşaţi de corupţie, la spital când îi văd cuminţi şi umiliţi numai să nu fie refuzaţi ori scoşi afară, înghiţind cu stoicism toate inepţiile sistemului..."Nu avem pansament, e o farmacie lângă spital"..."Leucoplastul ăsta nu e bun de nimic, dacă vreţi, e o farmacie lângă spital, aţi putea lua..." sau "Eu nu mai operez până marţi, veniţi marţi dacă vreţi...".

Anunțuri

Sistemul acesta mă umileşte permanent şi asta pentru că eu nu pot să uit, să tac, să înghit. Îmi vine în minte imaginea ţărăncilor mele din Banat care urlau şi jeleau că le-a murit copilul trimis în Timişoara să ajungă "domn mare" şi pe care acum tre să-l îngroape, pe care nu-l vor mai vedea niciodată. De-aia nu suport nici plicurile cu mită, nici abuzurile şefilor, nici corupţia jurnaliştilor, nici neobrăzarea politicienilor...

Şi să ştiţi că nu doar scriu, ci iau atitudine, comentez, fac plângeri şi apelez şi la instanţe dacă trebuie. Instanţe corupte şi ele, dar mai bine mor decât să tac. Faceţi, vă implor şi voi la fel! #Coruptie #Parlament #Piața Universității