Liviu Dragnea a spus de la tribuna Parlamentului că dacă Guvernul condus de Dacian Cioloș se va abate de la programul propus sau va pregăti deficitar alegerile de anul viitor, cu siguranță se va folosi de pârghiile parlamentare de care dispune pentru a-l concedia! Ce să înțelegem de aici? Că Guvernul Cioloș este unul vulnerabil, care stă la mâna lui Dragnea, cel care dacă-și va rezolva problemele din justiție, lucru care s-ar putea întâmpla în primăvara anului viitor, ar putea să emită din nou pretenții la guvernare? Poate alături de liberalii domnului cu sintagma „Tehnocrația ucide democrația” sau poate alături de echipa fostului șef al statului Traian Băsescu, de ce nu! Să ne așteptăm chiar ca într-o astfel de situație și președintele #Klaus Iohannis să emită pretenții și să vrea din nou „Guvernul lui”, nu că nu l-ar avea și în acest moment?

Dar ce-ar fi dacă miniștri cabinetului Dacian Cioloș ar veni cu proiecte interesante, dezbătute intens cu societatea civilă, cu ONG-urile specializate, cu asociații profesionale, proiecte care ulterior să ajungă pe masa parlamentarilor, la vot.

Anunțuri
Anunțuri

Abia atunci presiunea din stradă s-ar muta în #Parlament, pentru că abia atunci putem trage o concluzie despre cât de onest își reprezintă aleșii neamul! În acel moment, și Guvernul de tehnocrați ar primi o bilă albă de la societatea civilă.

Eu aș merge mai departe și aș spune că cel mai grav lucru este faptul că omul, cetățeanul de rând, alegătorul, și-a pierdut încrederea în instituțiile statului român, acolo unde politicul și-a băgat adânc coada. Așadar, este imperios necesar ca pe lângă reformarea clasei politice, pe care omul de rând o poate decide la vot, trebuie filtrate și instituțiile publice, cele care nu-l mai reprezintă acum pe om! Au timp suficient până în noiembrie 2016 să vină cu oameni noi, cu politici noi! Acum se poate vedea capacitatea clasei politice de a se regenerare.

Anunțuri

Nu trebuie exclusă complet și varianta ca partidele să nu reușească să se regrupeze până în toamna viitoare și atunci s-ar putea ca guvernul Cioloș să rămână varianta de succes, agreată de vocea străzii.  

Concluzia este că echipa lui Cioloș trebuie să lucreze mult și eficient, zi de zi dacă se poate, și să iasă cu creații proprii, fără să dea impresia că este „îmblânzit” de clasa politică, indiferent de coloratură!

Criticat de unii că și-a impus oamenii în structura noului Guvern, acuzațiile mergând până la chestiuni durte cum că Cioloș nu știa nimic din CV-urile noilor săi miniștri, dar apreciat de cei mai mulți că a promovat poate cel mai independent guvern de după 1989, președintele Klaus Iohannis a avut un discurs blând în Parlament, dar unul mult mai dur la adresa politicienilor, atunci când a ajuns acasă, la Palatul Cotroceni. Nu avem criză guvernamentală, nu avem o criză politică, avem o criză de încredere a cetățeanului față de alesul său. Încrederea se câștigă greu, dar se pierde greu.

Anunțuri

Fără politică nu se poate, dar nici fără popor, le-a spus Iohannis tuturor celor prezenți la Palatul Cotroceni la festivitatea de investire a noului Guvern. #Dacian Cioloș