Este pentru prima oară de când mă aflu în Italia când mi se întâmplă să fiu ameninţat fie şi aparent. Aţi ghicit, cel care a trecut prin asemenea păţanie sau hai să-i zic întâmplare sunt chiar eu, autorul acestor rânduri.

Locuiesc în provincia Treviso undeva la mică distanţă de oraşul Conegliano sau ca să aveţi un reper mai exact, la 38 kilometri nord de oraşul care se numeşte tot Treviso. Stau într-un orăşel de munte. Mai jos de mine se află Follina, un alt orăşel, staţiune, pentru că la doi paşi se află Castel Brando.

În fiecare seară dacă e posibil, fac o plimbare pe jos dus-întors de vreo 7 kilometri. Trotuare bune, lumină din faţa casei noastre de colo până colo.

Anunțuri
Anunțuri

În urmă cu puţin timp, am ajuns într-o zonă unde stâlpul de iluminat tocmai se stinsese. Ear deci seară. O maşină Fiat veche ieşea dintr-o curte, cu spatele. M-am oprit să-i fac loc. Nu trecea nimeni pe strada principală. Şoferul s-a uitat eu m-am uitat şi am dat să trec, crezând că mă aşteaptă pe mine dacă tot l-am văzut că stă pe loc. A scos capul pe geam un tânăr italian care era la volan şi m-a întrebat: "Eşti român?" Am răspuns afirmativ că da apoi a spus: " Atunci treci mai repede să nu te calc".

Am evitat continuarea discuţiei indignat şi mi-am văzut de drum. El, la fel. Peste câteva zile, dau ochii cu băiatul exact la un bar unde se adună emigranţii din mai multe ţări la o cafea, o bere, etc. Mă aşez la o masă liniştit şi simt că cineva mă bate pe umăr din spate. Era acel tânăr care mă ameninţase.

Anunțuri

Mi-a arătat un ziar mai vechi, găsit pe tejghea, la discreţia clienţilor, La Tribuna di Treviso, cotidian regional unde era un articol despre mine, fotografia mea şi alături a primăriţei din localitatea unde locuiesc. Apoi şi-a cerut scuze pentru că mă ameninţase.

Nu am înţeles tot ce spunea pentru că eu nu vorbesc încă perfect limba italiană iar el folosea şi cuvinte din dialectul zonei. Oricum, cunosc acceptabil graiul oficial ca să mă fac înţeles dar am rugat pe cineva cunoscut aflat întâmplător acolo să-i traducă în dialect întrebările mele sau mă rog, reproşurile. L-am întrebat aşa: "Era necesar să mă vezi în ziar ca să îţi ceri scuze? Asta e important pentru tine? Putea să fie oricare alt român, ce contează cine e şi din ce ţară?".

Spre surprinderea mea mi-a dat dreptate, a spus că-l cheamă Mauro şi are 19 ani. Mai mult, mi-a cerut o carte scrisă de mine, aceea despre expediţia mea pe jos până în inima Italiei, "Pribeag pe drumul viselor". El evident că dorea varianta italiană, adică "Errante sul cammino dei sogni", romanul meu fiind tradus.

Anunțuri

Citise deci atent...

Promo despre cartea scrisă de mine cerută de italian

Ce ţi-e viaţa asta! Bine că a fost totul în regulă până la urmă. Ştiţi de ce am ales să povestesc întâmplarea aceasta personală? Ca să ştie toţi românii de "acasă" sau mai puţin cunoscători ai vieţii din străinătate că "ursul n-are coadă" nici în alte ţări şi că găseşti câte uscături vrei inclusiv printre italieni.

Am aflat că tânărul este simpatizant al unui partid italian mai separatist, nu mai contează care şi că primăriţa mea este din aceeaşi formaţiune politică. Vedeţi? Nepotisme şi "relaţii" ca să fii bine văzut sunt şi la alţii.

Dincolo de toate acestea vă pot spune că nimeni nu e perfect, nicio societate. Am amici italieni mulţi şi sunt foarte respectat în zona mea. Dacă mai e şi câte o excepţie ca în cazul acestui tânăr asta nu înseamnă că trebuie să generalizez. Oameni suntem toţi, italieni şi români deopotrivă.

Încă ceva: M-am folosit după cum se vede de această păţanie şi ca să îmi promovez acţiunea din 2012 prin videoclipul inserat şi nu cred că e ceva rău în asta. Mulţimea de ipocriţi e în altă parte şi nu neapărat printre românii mei dragi. #Diaspora #Romani de pretutindeni #romani in Italia