Deși au trecut aproape șase zile de la cumplitul #Accident în care un polițist de la Brigada Rutieră și-a pierdut viața în timp ce deschidea o coloană oficială în care se afla ministrul Gabriel Oprea, generalul tace mâlc și fuge ca dracu’ de tămâie când vine vorba despre declarații publice despre acest caz. Ministrul responsabil de interesul național nu ezită însă să-și pună gașca de partid să-l perieze puțin și să-l mai spele de păcate. Am citit astăzi, pe contul de Facebook al domnișoarei Alexandra Dobre, șefa tinerilor UNPR-iști, un text emoționant, la finalul căruia inevitabil am izbucnit în plâns. Doamne, cât de răi pot fi unii pseudo-jurnaliști, pseudo-analiști politici, pseudo-avocați, pseudo-români, în general, atunci când debitează enormități despre acest monument al bunăvoinței care se numește #Gabriel Oprea? Domnișoara consilier personal al ministrului Afacerilor Interne, care, apropo, are doar 23 de ani și sunt convins că are foarte multe lucruri să-i spună între patru ochi lui Oprea despre problemele de securitate națională, dar mai ales despre interesul național, se minunează pe Facebook despre cât de mult noroi a putut să ajungă pe fața lui Oprea în doar câteva zile.

Anunțuri
Anunțuri

Oprea, omul care iubește extrem de mult polițiștii.

„Cred ca pana la a arunca cu noroiul pe care l-ati improscat in ultimele zile, ar trebui sa va mai documentați putin referitor la cat de mult tine dansul la cadrele de poliție si armata si at de multe a facut pentru fiecare dintre aceștia si familiile lor”, sună una dintre frazele pline de sens și de retorică. Am lăsat-o așa, nu am modificat nimic, deși încă de la începutul „pledoariei” sale în favoarea șefului, stimabila „don'șoară” face dezacorduri. Dar, trecând peste acest aspect neglijabil, care nu ai vărsat o lacrimă după ce ai citit această frază, „dom’le, matale nu ești om!”. Cum să nu te impresioneze aceste cuvinte, scrise de o minte curată, plină de proiecte care mai de care mai grandioase, într-un moment în care generalul are nevoie să fie cu moralul sus?

Apoi vine o frază care pe mine m-a făcut să mă duc să mă înscriu în UNPR instantaneu.

Anunțuri

Din hăul gândirii junei consiliere a luceafărului izmenelor s-a născut următoarea frază: „Lucrurile bune se vad cu ochiul liber si va spun sincer ca astfel de oameni care sa se lupte pentru interesele angajatilor, ar trebui sa existe in toate institutiile publice”, scrie domnișoara susținătoare a interesului național, care conchide cu un sfat pentru toți românii care îl i-au în bășcălie zilele acestea pe ministrul care a fugit de la locul accidentului: „(...) succes romanilor in a-si schimba mentalitatea...”. Doamne-ajută, aș încheia eu, sperând că românii vor vedea pe buletinele de vot, în dreptul lui Oprea, imaginea unui individ pe care-l doare la moțul de la „cașchetă” de oamenii din subordinea sa.

Postarea fetei a fost citită de mii de oameni, cei mai mulți dintre ei făcându-și cruce cu ambele mâini. „Penibil și înfricoșător în același timp... tinerii ăștia de carton, ce ar călca și pe cadavre pentru a fi în grațiile șefului, se vor a fi viitorii oameni politici ai țării...”, constată cu tristețe unul dintre cititorii mesajului.

Anunțuri

Dar cel mai mult mi-a plăcut comentariul unei doamne, care sună așa: „Fetiță, eşti tânără, frumoasă şi şcolită! Dar nimeni nu te-a educat în spiritul demnității umane!". Amin! #Politie