Cui îi voi spune că poate veni în Pucioasa şi îşi poate aşeza cortul chiar în Gară, pe linia ferată, mă va considera sigur un nebun.Doar Gara din Pucioasa are o istorie de 130 ani, iar pe acolo încă mai există cale ferată. Însă, dacă-i voi spune că trenurile, pe ruta Bucureşti–Pietroşiţa, au fost desfiinţate, în 2013, de actualul puşcăriaş, Relu Fenechiu, atunci îmi voi recăpăta credibilitatea.

Mergând înapoi în timp, să ne amintim filmele în care americanii sacrificau vieți pentru a construi calea ferată.

În Franța, TGV-ul (train a grand vitesse) mănâncă, în doar 60 minute, cei 300 km aşezaţi între Paris şi Lille. Şi în Italia te poţi bucura de confortul unui astfel de tren.

Anunțuri
Anunțuri

În timp ce la noi, actuali anonimi, trecători fără glorie prin istorie, numiţi din întâmplare miniștri, au început trecerea Căilor Ferate Române pe linia moartă. Tocmai în era în care mobilitatea este esenţa Europei.

Gara din Pucioasa e tristă şi părăsită. Nu cred că regele Carol I îşi putea imagina aşa ceva. El a înfiinţat-o.

Iată cum suna anunțul acum 100 de ani: „Carol I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţă Naţională, Rege al României, la toţi de faţă şi viitor, sănătate ! Corpurile legiuitoare au adoptat şi noi sancţionăm ce urmează:

Lege:

Art 1. Se declară de utilitate publică construcţia căilor ferate: Târgu Ocna – Moineşti, Târgovişte – Băile Pucioasa…şamd”

Oare domnul ministru al Transporturilor ştie acest lucru? Mărturisesc că nu ştiu care îi e numele, însă cu siguranţă va fi cunoscut dacă va reînvia Gara din Pucioasa.

Anunțuri

Ca o paranteză, am înţeles că a fost în zona, a spus că va face demersuri pentru a corecta starea deplorabilă în care se găsesc absolut toate drumurile din nordul Dâmboviţei. Dar mă întreb dacă a trecut şi prin Gara din Pucioasa.

Am fost la Sinaia, acum ceva vreme, şi am avut ocazia să ating Orient Express-ul. În gara în care a fost asasinat I. G. Duca, în vremuri în care patriotismul mai avea semnificaţii. Şi, pe loc, m-a fulgerat ideea că ar putea fi pentru ultima oară, chiar dacă Fenechiu e închis.

Aşa că îmi vine să strig: „Nu va atingeţi de Orient Express!” Lăsaţi-ne măcar Orient Expressul, mai ales că Uniunea Europeană ne poate lăsa fără permisul de conducere. #Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni #Guvern