Sintagma folosită în titlu, „civilizaţie universală”, se referă la ideea care la începutul anilor ’90 pretindea că, odată cu sfârşitul Războiului Rece şi a lumii bipolare, urma să aibă loc o unificare culturală a umanităţii şi o acceptare tot mai largă a unor valori, credinţe, orientări, practici şi instituţii comune de către toate popoarele lumii. Între timp, globalizarea, deşi o forţă a unităţii la un anumit nivel, s-a dovedit a fi, la un alt nivel, şi o forţă a tensiunii civilizaţionale, împlinindu-se astfel una din intuiţiile cheie din cartea lui Samuel P. HuntingtonCiocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale.

Se manifestă o nouă opoziţie între sedentar şi nomad, deşi se credea că acest din urmă mod de viaţă aproape dispăruse.

Anunțuri
Anunțuri

Fenomenul emigrării a crescut simţitor în ultimii ani, sub chipul dramatic al strămutărilor de populaţii ca urmare a conflictelor naţionaliste, interetnice şi interreligioase sau al exodului refugiaţilor şi imigranţilor din motive economice, în căutarea unor locuri de muncă şi a unui trai mai bun.

Europa se confruntă în acest moment cu val uriaş de imigranţi proveniţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, imigranţi care încearcă să scape de atrocităţile războiului din țările lor şi caută refugiu în statele bine dezvoltate. Nomadismul este un fenomen care tinde să se accentueze şi în perioada următoare, iar fluxul de imigranţi care urmează să vină în Europa este unul îngrijorător.

Tot mai mulţi oameni dezamăgiţi, furioşi că părerea lor nu contează deloc, se întreabă dacă sistemul în baza căruia trăiesc merită eforturile.

Anunțuri

Asistăm la situaţia în care oameni frustraţi ies să protesteze în stradă, peste tot în lume. Primăvara Arabă, fenomenul „Occupy Wall Street”, protestele de amploare care au avut loc, în ultimii ani, în Brazilia, Turcia, România, Ucraina, Ungaria, ş.a.m.d. reprezintă toate, în opinia noastră, semne ale crizei provocate de inegalităţile actualului sistem mondial.

Un fenomen care s-a accentuat în anii ’90 a fost cel al afirmării formelor plutocratice în politică. Un inventar din 1996 al bogăţiei globale (Rapport mondial sur le développement humain) arăta că averea a 358 dintre cei mai bogaţi indivizi (miliardari în dolari) era echivalentă cu venitul cumulat al 45% din locuitorii cei mai săraci ai planetei (adică 2,3 miliarde de indivizi). „Aurul albastru” al planetei, adică apa, va fi unul dintre bunurile cele mai râvnite şi disputate, astfel că, luând în considerare şi continua creştere a populaţiei globului, nu ne poate surprinde o înăsprire din ce în ce mai mare a omului.

Se pune întrebarea cum va fi posibilă o distribuire mai echitabilă a bogăţiei în secolul XXI, în condiţiile suprapopulării şi ale lipsei de perspectivă în ceea ce priveşte o creştere echivalentă a resurselor.

Anunțuri

În cartea sa Capitalul în secolul al XXI-lea, economistul francez Thomas Piketty crede că a găsit o soluţie. Aceasta ar putea fi taxarea la nivel global a capitalului nefolosit, cu precădere a moştenirilor, salariilor foarte mari şi formelor de bogăţie statică. Aceste politici nu ar avea ca obiectiv colectarea de bani prin taxe, ci stimularea oamenilor avuţi să-şi mute capitalul în zone cu risc mai mare, pentru a crea activitate economică. Aşadar, chiar dacă propunerile sale par extreme, Piketty crede că acestea vor deveni realitate mai devreme sau mai târziu, fie pentru că guvernele lumii vor fi forţate să le adopte în urma următoarei crize de mari proporţii, fie pentru a evita ca aceasta să aibă loc.

În orice caz, vânătoarea de corupţi şi „Republica Judecătorilor”, manifestate în ultimul deceniu, sunt semne ale nevoii de revenire la un nivel superior de justiţie. Se simte, de asemenea, nevoia reapariţiei sistemelor fondate pe leadership, deoarece nemulţumirea faţă de oamenii politici este cauzată, în parte, şi de lipsa de personaje carismatice în democraţiile occidentale. #Razboi #imigranti