Deşi Guvernul are propriul aparat de comunicare, premierul #Victor Ponta a preferat să folosească pagina sa de #Facebook pentru a comunica diverse măsuri şi gânduri ale sale decât pagina de web a Guvernului.

Să ne amintim de felul în care a fost ales Klaus Iohannis, actualul preşedinte al României şi el mare iubitor de postări pe această reţea de socializare.

Plecat din fruntea PSD şi înlocuit cu Liviu Dragnea, Victor Ponta a reuşit să lase social-democraţilor "microbul facebook", Liviu Dragnea începând şi el să posteze tot mai mult şi tot mai des pe pagina sa de pe reţeaua de socializare, la fel cum a făcut şi Rowana Plumb în timpul interimatului său.

Anunțuri
Anunțuri

Ai zice că toţi politicienii au acţiuni la Zuckerberg!

Până şi ministrul Bănicioiu a ales să posteze pe facebook mesajul pentru medicii ce se pregătesc de grevă în loc să folosească clasicele canale de comunicare de la minister. Doar la Colegiul Medicilor din România activitatea este mai lentă. De altfel, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România a dorit să adreseze şi el un mesaj medicilor din grupul creat pe facebook dar, cum nu are cont de facebook, a fost obligat să folosească contul fiului său, studentul Gheorghe Borcean, pentru a comunica ceea ce, la început, a atras neîncrederea celor din grup.

Aştept ziua când, ieşind de pe facebook, politicienii vor da piept cu România reală... #Guvern