în grupuri de interese și afini, în bruți, neți, anonimi și indeciși – Poporul este neutralizat prin repausare între câte două oricare campanii și dezactivat tocmai de către exponenții interpuși în a îl reprezenta.

Puterea a 5-a este scurtcircuitată de mass-media prin anihilare sub masca in-formării „(tele)spectatorilor/cititorilor noștri” la persoana a 3-a și de regulă de sus în jos (excepțiile – „reglează conturi” de obicei între mogul și exponenți); (tele)spectatorii/cititorii pasivi – martori „consacrați” și-atât.

Cine are interesul să cultive receptorul ca spectator?

Din 1989, Romania tolanită într-o rână pe-o dormeză, n-a mai plecat din fața televizoarelor: acolo ni se comunică totul și ascultăm, încuviințăm ori ne răzvrătim; alții, ceilalți, ne „cultivă” (educă), ne hrănesc, ne alocă, ne arondează, ne revendică – virtual, dar suntem tot mai flămânzi, tot mai goi; dezbinați, discreditați, vlăguiți, frustrați și depresivi; cum naiba ne sug și sângele prin tubul catodic?        

Cum deservește implicit puterea a 4-a celelalte trei puteri – în detrimentul puterii a 5-a efectiv, în slujba căreia pretinde că este? Cine–Ce–Cum–Când–Unde–De ce-ul predicatului moderat (campanie pro sau contra, indusă) sau De ce-ul subiectiv al trustului moderat? De ce-ul Receptorului nu mai are loc pentru că-i subiect pasiv.

Anunțuri
Anunțuri

Pe de altă parte, și in-formația expiră odată cu publicarea/publicitarea dacă nu se activează simultan prezentul continuu între toți 3 factorii: Emitent, Mijloc și Receptor. La ce-i bună știrea depășită odată cu propagarea, dacă n-are perspectivă? Repet: cine are interesul să cultive Receptorul ca spectator mut? Și cine este interesat de subconșientizarea realitații ca teatru în mentalul colectiv – adică a unei realități contemporane, a altora? Și cine este regizorul-sforar al acestei realitați adaptate puterii, eventual opoziției, dar niciodată poporului?

De ce s-a căscat prăpastie între toate celelalte patru puteri și puterea poporului?

Cine a cucerit puterea a 4-a? Cine subestimează puterea a 5-a?

Criza conjugată: Această criză, artificială, nu-i doar economică cum se induce, e mediatică – în primul rând.

Anunțuri

Presa ar putea fi o „poliție” civilă, justițiară, pentru toate celelalte puteri, nu justițiabilă – cum este, adică cu scăpări interne (de trust) controlate și eventual, corectoare pentru alții, corectoare pentru cine aleg ei, „profesioniștii”.

Și criza încrucișată: Ce sindicate îi protejează pe demnitari, pe directorii deconcentratelor, pe membrii consiliilor de administrație că le cresc salariile/indemnizațiile fără manifestații, fără proteste în stradă, fără revendicări?

Nu vi se pare o contradicţie existenţa acestora (a sindicatelor), adică ceva de genul – statul se apără de sine însusi? Criza noastră-i consecinţa huzurului... Ce vor sindicatele astea bugetate?

Despre angajaţii la privat – n-aţi auzit c-ar face greve; or fi „satisfăcuţi” – dacă nu se asociază-n sindicat(e)!

La bugetari o fi „exploatarea omului de către om”?! Se poartă ca și cum ar avea capital propriu investit. Să nu mai pună condiţii: dacă-s nemulţumiţi – să se privatizeze, să investească, să-și facă afacere proprie, să se angajeze la patroni… Să facă reforma odată, că nu se pot amăgi într-atât încât să creadă că pot îngropa poporul și vor guverna în continuare, cum se întâmplă prin industrie cu unele ramuri: a rămas tesa și tooooot închide perimetre, lichidează stocuri, intră în insolvenţă, în faliment – cu subvenţii sau „autogestiune”, adică – mai vând un „obiectiv” și-și mai dau salarii câteva luni...

Anunțuri

Chiar: tot atâtea milioane de proști am rămas? Au mai plecat dintre noi...; poate ceilalţi!

Sindicatele: mulțime vidă, avidă de putere și nu numai...

Votul nu este politic; este etnic, de conjunctură sau afinitate (personală sau de grup).

  #Diagnostic #Aplicatie #Evaluare