Imigranții există de mult timp în această lume. Oamenii care nu au nicio treabă cu războiul, conflictele religioase, interetnice sau de altă natură, nu vor decât să trăiască mai bine. Italienii au emigrat cu milioanele în America de peste un secol. Ei au ajuns în număr mare și-n Anglia sau cine știe unde. Asiaticii au umplut Europa iar africanii au venit de departe ca să scape de ororile sângeroase care se petrec pe meleagurile unde s-au născut.

Fotografia pe care o vedeți în imagine este a unui tată care plânge! Plânge de fericire, plânge pentru că nu se mai aud bubuiturile tunurilor, nu se mai aud strigătele morții, nimeni nu mai suferă, măcar preț de câteva clipe.

Anunțuri
Anunțuri

Acest tată a ajuns pe insula Kos, care aparține Greciei. Numele lui este Laith Majid. E în sfârșit pe pământul european. Nu e terorist, nu e un jihadist, nu e un fundamentalist care taie capete și seamănă moarte. E doar un om cu inimă mare, suflet pustiit de o viață amărâtă și dorința de a-și duce copiii departe, tot mai departe de moartea cruntă și continuă care a devenit aproape o normalitate în Siria. A așteptat la Bodrum în Turcia cu alte 15 persoane să treacă apele.

Fotografia a fost făcută pentru New York Times și a devenit un reper al multor emoții din întreaga lume. Imaginea ar fi fost surprinsă de Daniel Etter. Cine a distribuit fotografia pe Twitter, a scris așa: „Toate poveștile sau reportajele TV despre criza refugiaților sunt în această poză”.

Nu toți imigranții sunt rău intenționați.

Anunțuri

Nu toți sunt islamiști care vor să omoare vieți nevinovate. Din nefericire, cei mai mulți sunt oameni năpăstuiți de soartă. O soartă unde marile puteri au avut propria contribuție. Și-au băgat și americanii și rușii și francezii ori cine mai știe cine nasul în Irak, Siria, Afghanistan sau fostele colonii africane, sub pretextul aducerii în actualitate a democrației. Apoi s-au retras fără să le pese. Ce a urmat se știe: Războaie civile, bătălii din care zeci și zeci de mii de oameni și-au pierdut viața, copii morți, neveste violate și omorâte ori spintecate, foamete și jale.

Se aude un strigăt al morții în plină lume civilizată. Se simte un aer lugrubru și lacrimile părinților care și-au luat familiile după ei, cu te miri ce lucruri strânse, nu au încetat de ani buni.

Bărcile salvării sunt bărcile morții. Ele se pot scufunda oricând. Mii de vieți

 au rămas acolo, sub adâncurile Mediteranei. Mii de suflete nu mai știu unde să se îndrepte.

Acest tată din fotografie și-a adunat în privire și lacrimi întreaga existență.

Anunțuri

Barca lui cu care venea dinspre Turcia, era gata-gata să se scufunde. Nu știe încă cum se bat alții pentru alimente și provizii. Nu știe ce îl așteaptă. Este un alt refugiat din Deir Ezzo, unul din marile orașe siriene, oraș unde acum se aud doar secerări de capete, amenințarea morții la tot pasul și răpirile de fete și femei care devin sclave sexuale ale unor nemernici cu chip de om: Jihadiștii de la ISIS.

Unii au uitat că au emigrat pe vremea lui Ceaușescu, alții nu. Dar nimeni nu pleca dintr-o zonă aflată în conflict, era fuga de comunism și visul unei vieți mai bune. Hai să nu uităm că și noi, românii, am vrut ceva mai bun pentru noi acolo unde ne-am îndreptat, departe de țara noastră.

Acest chip pe care-l vedeți în imagine, a plâns de fericire că s-a văzut ajuns cu copiii lui în siguranță la destinație. Iar în lacrimile sale, cine știe, poate că se regăsesc multe altele, ale conaționalilor noștri și ei plecați cândva peste mări și țări.

Ochii acestui bărbat, înlăcrimați, povestesc totul: Dorința de a trăi liniștit, cu minimul necesar, departe de răutate, moarte, sărăcie și război. De ce e lumea atât de barbară în secolul 21 prin atâtea locuri? De ce atâta război? De ce?

Sunt scriitorul Adrian Melicovici și după ce am scris aici plâng acum odată cu privirea acestui bărbat. Și tot de fericire, pentru că-l știu în siguranță. #Uniunea Europeana #Diaspora #imigranti