Unii vorbesc, alţii scriu, iar noi citim ce scriu aceştia despre ce spun ceilalţi, pentru popor. Deci: cine este poporul? Puterea a 5-a este ocupată?

Din păcate poporul român îşi acceptă literalmente neutralitatea pe care presa (de când şi-a însuşit puterea a 4-a) i-a indus-o prin (ne)apelarea, (ne)accesarea acestuia decât paralel. Nici unii nici alții nu sunt „poporul român”. Să fim noi? Doar noi? Și-apoi, cum pot comunica (căci asta pretind fiecare că fac!) cu cineva, adică cu noi, despre care sau pentru care... vorbesc?! Cum pot comunica cu cineva pe care doar îl evocă – de exemplu? Iată culmea retoricii: emiţător (furnizor) multiplu pentru receptor nul (anulat), prin neutralizare.

Anunțuri
Anunțuri

Azi, cel mai bine – ne reprezintă analiștii. Şi (ne) manipulează: ei (răs)tălmăcesc la mese rotunde ipotezele aflate în lucru la nivel înalt și exploatează toate posibilele conotații (de conjunctură, polisemantice: lingvistice, psihologice, sociologice, semiotice, cibernetice) și induc prin tatonare, repetiție, recul și amenințare – panică, transă și delir, în masa de manevră spectatoare. Interlocutorii lor – când există – sigur sunt „invitați… la ordin” pentru justificări aberante ale diverselor crize iscate instantaneu sau deliberat, justificate însă pueril și subiectiv, caraghios și ridicol; coride mai puține deocamdată dar simultanele de șah sunt partide jucate de oameni angajați!

Picătura chinezescă vine prin televizor, în fiecare zi – căci spectatorii repausați prin tranșeele democrației, resemnați, dezarmați de principii și personalitate, sunt alimentați/intoxicați rațional cu virușii spectrului politic pe rol + virușii spectrului etnic – altă tulpină… așteptând, culmea (!), momentul și ordine(le)!!! De sub control a scăpat doar gripa aviară, porcină, vacile nebune; caii au devenit anemici apoi au dispărut – ca și piața autohtonă.

Anunțuri

Infractorii – prin psihologie rebeli sau frustrați – nerăbdători, pragmatici (= oportuniști) își iau câmpii… ori îi bat, pe autostrăzi. Și nu dorm pe patul de pușcă! Dar noi suntem protejați prin comunicare! Singura condiție este să rămânem în fața… micilor ecrane! Tot acolo vom afla când trebuie sa părăsim habitatul: la alegeri! Ce spectacol! Ce actori… Și noi – cei „recuperați”… în condiția umană! Nu va dura 24 de ceasuri și vom fi la loc…

Am ajuns să suspectez o superioritate, subestimare, subminare controlată a poporului român – prin neapelare, și – de alt ordin! – nu mai puțin o conspirație între putere și media: căci cum altfel dacă mass-media trebuie să protejeze poporul de abuzurile puterii prin informare, consultare și reprezentarea opiniei – îl neutralizează și anihilează cu comunicări și analize proprii. Doar schimbând între ei sursele consacrate („pragmatice”) cu receptorii – furnizorii de informație ar salva breasla, poporul și ar determina în consecință judecăți cu valoare etică, morală și de principiu la cele trei etaje (puterile) precursoare – căci le-ar arăta o Românie profund adevărată…

Când ar vedea România mea „evoluând” în plasmă – ar găsi-o „horor” dar i-ar inspira, pozitiv – căci așa educi și copiii: prin „lecții deschise” – ca să producă efect.

Anunțuri

Etapa (semi-revoluționară) în media dar ne-exploatată – modelul interactiv al comunicării, anii '90 – au ratat-o toți pentru că au confiscat și unii și alții poporul, gândind în locul lui: așa s-a născut prăpastia căci poporul se recunoaște tot mai puțin în oglinda care i se pune-n față.

Deocamdată, deduc că nu avem obiective comune: suntem trei entități brute, distincte, incompatibile: Surse, Furnizori, Receptori. Acum stăm toți trei pe buza prăpastiei: astea-s și coordonatele României! Și mai stă și cineva în spatele meu…

Deci: îsi asumă cineva comunicarea – altfel decât „unul care scrie – pentru altul care citește”? #Boala #Terapie #descoperire