Din mulţimea celor care mărturisesc, se redă clar că Părintele Arsenie Boca dobândise, prin post şi rugăciune la Muntele Athos, prin mijlocirea Maicii Domnului, sub ascultarea în duh a Sfântului Serafim de Sarov, harul clarviziunilor, puterea şi libertatea de a vedea în duh şi de a trece, dus-întors, încă fiind în viaţă, din realitatea aceasta în realitatea lumii de dincolo de moarte, între trecut şi viitor, între timpul nostru limitat pe pământ şi moartea veşnică a lui Dumnezeu (sursa: adevărul.ro).

Creştinii au făcut online o petiţie care a fost semnată de milioane de oameni pentru ca Sfântul #Arsenie Boca să fie canonizat. Mii de creştini fac pelerinaje către mormântul acestuia cu mare credinţă. Ei cred în puterea lui. Dovada o reprezintă persoanele care declară că au avut ceva probleme medicale şi ajunşi acolo, au plecat perfect sănătoşi.

Lacrima care a ieşit din acea pictură ce reprezenta chipul Părintelui, spun creştinii, e din cauza faptului că el plânge pentru păcatele lor. Părintele a lăsat în urma lui o mare moştenire spirituală extraordinară, iar ale sale vorbe despre credinţă, rugăciune şi milostenie sunt preţuite de milioane de români creştini, un exemplu fiind mulţimea de pelerini care cred în acesta, care vin să să se roage acolo unde este înmormântat şi anume la Mănăstirea Prislop.

Cea mai cunoscută rugăciune a părintelui este cea pe care acesta obişnuia să o rostească dimineaţa.

În ziua de sâmbătă, 14 iunie, la primele ore ale dimineții, la mormântul părintelui Arsenie Boca s-au derulat scene revoltătoare. Un bărbat care a declarat presei că a fost trimis de Sfânt, de prin Maramureș, a fost prins în timp ce încerca să dezgroape trupul lui Arsenie Boca. Este revoltător gestul făcut de acest profanator de morminte. Fapta sa a revoltat o mulțime de oameni care şi în ziua de azi se întreabă cum a putut recurge acesta la un asemenea gest.

Sperăm ca trupul Sfântului să fie lăsat să se odihnească iar pelerinii creştini să fie lăsaţi să se roage în linişte la mormântul lui. #Credinta