Nici acum nu s-au stins ecourile provocate în măcar o parte a presei din Italia. Cititorii își amintesc, poate, de relatarea jurnaliștilor de la "Il Gazzettino". Fără să exagerăm, în acea zi, când a apărut articolul despre ea, în luna mai 2015, aproape tot tirajul distribuit în chioșcuri a fost vândut. Conaționala noastră din Friuli, localitatea Cordenons, dăduse o lovitură de imagine în favoarea românilor, prin muncă, suferință și ambiție. Este vorba de Clara Druela, "badanta" văduvă de 47 de ani. Rămasă fără loc de muncă, a primit moștenire o casă de la o familie de italieni, după ce avusese grijă de Federico Bidinost. Mai pe înțelesul cititorilor care nu stau în Italia, discutăm despre îngrijitoarele românce, însă de oriunde, nu doar din Peninsulă sau Sardinia ori Sicilia.

Anunțuri
Anunțuri

Ulterior, Clara a tot căutat soluţii să se descurce, mai ales că este o femeie singură și, cu ajutorul unui medic căruia îi făcea curăţenie și al sfaturilor acestuia privind noua ei idee, a transformat casa primită cadou într-un azil de bătrâni. Cel de care avusese grijă fusese extrem de dificil ca om și femeia primise promisiunea că, dacă va rezista cu el până la sfârșitul vieții lui, atunci casa îi va fi donată. Și așa a fost. Ulterior, întreaga provincie Pordenone avea să afle despre gestul româncei și mulți italieni au început să privească cu alți ochi comunitatea din zonă.

Pietro Leopoldo Turchet, medicul sus-amintit, a ajutat-o profesional și a urmat ceea ce știți deja, dintr-un articol anterior.

Minunate, peste tot în lume

Dar Clara nu e singura româncă din Italia ori din Europa sau din lume care se remarcă prin ceea ce face.

Anunțuri

Aceste femei, conaționalele noastre, unele plecate de ani mulți din România, le-au lăsat doar un zâmbet dulce-amar celor dragi, rămași acasă, și au luat cu ele lacrimi, râuri de lacrimi.

Fie că vorbim de Spania, Grecia, Portugalia, Elveţia, Suedia ori cine știe ce altă țară a lumii, româncele au creat o punte de forță feminină, uneori părând să fie de nestăvilit. Nu e nicio rușine că româncele cinstite câștigă un ban corect, printr-o muncă de care poate că nici nu se credeau capabile. Frumoase și ordonate, acele femei din România, inclusiv cele trecute de prima tinerețe, au învățat să sufere și să plângă deopotrivă. Cuprinse uneori de dureri formidabile, alteori de dorul de acasă, ele s-au dovedit a fi demne și, astfel, copiii ori familiile lor au putut să trăiască măcar un pic mai bine.

Nu vă mirați dacă voi spune că personal cunosc "badante" sau femei românce din alte țări care odinioară erau profesoare ori chiar aveau funcţii de conducere prin defunctele companii din țara noastră. Nu toate au clacat.

Anunțuri

Femeile de suflet care au înţeles că viaţa e o luptă aprigă s-au ridicat cu încrederea către Dumnezeul tuturor, strângând la unison din dinți și, mai apoi, şi-au decis propriul destin ori s-au văzut fericite, cu copiii fără lipsuri. Pachetul acela de biscuiţi, care cândva era trimis cu mare emoție în România, are istoria lui: un roman al vieţii pentru fiecare dintre româncele noastre dragi. Iar acest roman, această carte fără un titlu anume, s-ar putea numi foarte bine "Jurnalul lacrimilor către puntea fericirii".

Poate că mă va întreba cineva de ce scriu mereu la superlativ, aici ori prin alte părţi, despre româncele din străinătate: pentru că merită, pentru că nu se dau pe spate ziarele din România să le laude, pentru că am inclusiv eu în familie cel puțin o româncă trecută bine de 60 de ani și care încă mai este solicitată în toate direcțiile. Nu mai poate de dureri, nu mai e ca în tinerețe, nu-și mai permite surâsul de odinioară, dar inima ei bate ca a tuturor conaționalelor, pentru cei dragi, pentru copii și de aici pleacă forța uimitoare a unei "mâini de om", care niciodată nu s-a dat înapoi să-i facă pe alții fericiți.

Româncele sunt ca o poveste nemuritoare și filele vieții lor nu se vor îngălbeni niciodată. #Uniunea Europeana #Diaspora #romani in Italia