Necesitatea alianţelor a fost o constantă de-a lungul istoriei şi a reprezentat o opţiune pentru obţinerea securităţii unor ţări atunci când singure nu au putut să şi-o asigure. Tot istoria ne-a dovedit că alianţele reprezintă în sine un pericol pentru ţările mai slabe întrucât natura omului include şi impulsul trădării iar setea de putere poate anula orice valoare morală.

Însăşi familia, celula de bază a societăţii, a cunoscut acest fenomen: „pact”  între două familii cu scopul prezervării şi dezvoltării avuţiei materiale, a puterii financiare, cel mai des realizat prin căsătorii aranjate. Acest model a fost aplicat şi la nivelul statelor.

Anunțuri
Anunțuri

În prezent, lumea este împărţită în alianţe cu scop economic, militar, etc. precum NATO, UE, grupuri de firme şi conglomerate naţionale sau internaţionale. Literatura de specialitate atribuie  globalizării  apariţia şi expansiunea acestor alianţe şi într-o anumită măsură tind să îi dau dreptate.

Interconectarea spaţiilor economice aduce pe termen scurt dezvoltare şi progres întrucât numărul potenţialilor clienţi creşte iar comportamentul de tip consumerist asigură existenţa şi dezvoltarea acestor alianţe. Efectul pervers este interdependenţă şi implicit posibilitatea slăbirii securităţii economice pe care tot literatura de specialitate o minimalizează. 

Pe termen mediu şi lung, deschiderea pieţelor aduce cu sine riscul dependenţei economice în raport cu partenerii, lucru foarte clar evidenţiat de #Rusia prin şantajul economico-energetic practicat în raport cu partenerii Europeni.

Anunțuri

Situaţia din Crimeea rămâne şi va rămâne incertă în măsura în care Rusia va avea suficiente pârghii pentru a slăbi economia Europei iar dependența de gazul rusesc este mai mult decât lămuritoare în acest sens.

Diplomaţia bazată pe culturi similare, istorie și credinţă similară şi-a pierdut însemnătatea în faţa alianţelor bazate pe fundament economic sau militar iar necesitatea siguranţei şi securităţii unei naţiuni urmează existenţei unor factori de pericol de agresiune asupra naţiunii respective. Odată cu terecerea pericolului, alianţele se păstrează cu rol preventiv.

Şi totuşi, diplomaţia a fost pervertită de la calea şi scopul ei natural şi anume, conectarea naţiunilor ce împart cultură, istorie şi aspiraţii similare. În prezent este folosită ca instrument de lărgire sau păstrare a sferelor de influenţă ale marilor puteri, ca un ambalaj în interiorul căruia se ascund adevăratele intenţii ale celor care le făuresc.

Dacă un stat nu-şi poate asigura singur securitatea atunci acesta va căuta să formeze alianţe, sau altfel spus, va angaja alte state să-i asigure securitatea iar preţul plătit este scump şi se întinde pe decenii dacă nu chiar secole şi implicit, îşi va creea o dependenţă pe care externalizarea securităţii o va face imposibil de eliminat. În acest context, cum poate o naţiune să fie cu adevărat sigură? Este omul capabil să-şi controleze impulsurile agresive, setea de putere şi avuţie economică?

Dacă ne amintim de titlul unei celebre piese de cabaret, „Money makes the world go round”, atunci am fi tentaţi, pe bună dreptate, să răspundem negativ la întrebările mai sus adresate.

Anunțuri

În măsura în care banii vor continua să aibă o importantă şi o valoare mai mare decât omul, pacea va rămâne în continuare un ideal departe de a fi atins. #Uniunea Europeana #Finante