Dicţionarul explicativ român defineşte libertatea ca fiind posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă, ori posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii şi stăpânirii legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii.

Libertate înseamnă, înainte de toate, autonomie, certitudinea că eşti bine înfipt în realitate, în viaţă, iar nu în spectre sau dogme. (Mircea Eliade)

Din aceste definiţii, putem deduce că libertatea este în primul rând o posibilitate şi, implicit, nu o certitudine. Pentru a deveni o certitudine, omul trebuie să dispună de propria conştiinţă şi voinţă.

În al doilea rând, putem spune că libertatea este condiţionată şi de cunoaştere. Responsabilitatea cunoaşterii ne revine nouă înşine, întrucât aceasta va izvorî din propria dorinţă de informare ce urmează a fi analizată, trecută prin filtrele proprii dezvoltate până la momentul respectiv.

În al treilea rând, din definiţii reiese limitarea, sau mai bine spus conformarea propriei libertăţi la legile naturii şi ale societăţii. Înţelegerea comună a libertăţii tinde către o interpretare extremă a acesteia, în sensul dizolvării barierelor de orice fel, chiar dacă parte din ele nu pot fi eliminate, întrucât perioada copilăriei ne supune unui grad mare de acceptare a influenţelor exterioare propriei persoane, începând cu mediul familial, cel şcolar şi, mai târziu, cel profesional.

Dar libertatea nu înseamnă libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trăirea în hazard şi în eventual. (Mircea Eliade)

Din punct de vedere social, nu suntem făcuţi pentru libertate sau, altfel spus, avem dreptul de a nu alege singurătatea. O astfel de libertate ar fi distructivă pentru omenie ca specie şi pentru individ ca om.

Psihologic şi emoţional, tânjim după afecţiune şi dragoste încă din momentul naşterii iar egoul nostru are nevoie de existenţa şi hrana oferită de cei din jurul nostru (prin laude), dar şi de noi înşine (prin autoapreciere).

Libertatea e înţelegerea necesităţii. (Baruch Spinoza)

Existenţa noastră (individuală sau societală) - sau lipsa ei - este condiţionată de factori fiziologici, sociali, psihologici, etc. Libertatea absolută este indezirabilă şi distructivă, iar lipsa libertăţii este reprobată, dezagreată şi pedepsită prin lege în majoritatea ţărilor. Dacă "da!" şi "ba!" nu sunt acceptate şi nici realizabile (decât temporar), atunci nu ne rămâne decât calea de mijloc, adică grade de libertate.

Libertatea este atât de preţioasă încât trebuie să fie raţionată. (Vladimir Ilici Lenin)

Aşezarea mantiei raţionalului pe umerii libertăţii este probabil cea mai bună formă de libertate (sau grad de libertate, dacă vreţi), pentru că presupune conştientizarea realităţii, informarea asupra responsabilităţii şi implicit actul decizional este unul logic. #Mister #retea sociala

Libertatea fără responsabilitate este precum mersul pe autostradă noaptea, cu farurile stinse. Te poţi baza pe instinct, însă există riscul accidentelor şi, chiar dacă ne place sau nu, ceilalţi ne vor limita pagubele produse în chip de parapet.