Pentru a putea descifra conflictul este necesară înțelegerea motivelor care stau la bazele sale. Acesta este o stare de încordare între doi sau mai mulți subiecți, iar perpetuarea și alimentarea artificială a acestei stări se concretizează prin degenerare. În acest caz, singura metodă prin care se poate stinge conflictul este forța.

În cadrul investigațiilor anchetatorilor sunt acceptate, în general, trei mari cauze pentru generarea unui conflict grav: banii, gelozia și răzbunarea. În tot acest tablou, un factor important care trebuie luat în considerare este frica. Acest concept a creat o nouă formă de manipulare și a determinat gravarea în ADN-ul lui Homo sapiens sapiens a nevoii de ierarhizare și de a se suspune regulilor derivate din aceasta.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel au apărut cei puternici care au subjugat sau dominat mase întregi de oameni, folosind elementul frică. Legitimitatea faptelor unui puternic era generată de faptul că egoul fiecărui individ în parte alegea direcția de dezvoltare personală, fie contesta autoritatea celui puternic pentru a ajunge la nivelul acestuia, fie stagna la stadiul de supus. Oamenii au încercat reglementarea raporturilor de forțe fixând reguli, ulterior legi, ale căror încălcare declanșa automat un mecanism de pedepsire. Odată cu recalcularea importanței vieții umane, la mecanismul de pedepsire s-a adăugat și cel de corectare sau, mai concret, proporționalitatea dintre faptă și pedeapsă.

Un alt aspect interesant de urmărit este faptul că, la fiecare sfârșit al diferitelor cicluri, omenirea s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei și crearea unui om nou.

Anunțuri

Bazându-se exclusiv pe evoluţie, fiecare dintre acești oameni noi au fost văzuți ca ființa cu cel mai bun randament în lumina unor concepte, cum ar fi: arianul, stahanovistul, islamistul, imperialistul, militarul de carieră și omul rezultat din capitalism (omul care face un scop din a se dezvolta personal, folosindu-se de toate drepturile care îi sunt arogate de democrație și care este capabil să speculeze fluctuațiile de pe marile piețe).

Idealismul a înlocuit Realpolitikul. Balanta de putere - sistem predominant în lumea modernă a fost aruncat în trecut și dat uitării. Acest lucru s-a dorit pentru a ascunde fenomene care ar fi putut fi considerate drept precedente periculoase. Militarismul, naţionalismul și imperialismul au fost închise în cufăr și îngropate adânc, dar după ele au săpat groparii umanitații: Adolf Hitler, Stalin și personajele tangențiale politicilor acestora (Musolini, Pol Pot, s.a). Lanțul vicios al geloziei, răzbunării și al banilor s-a împletit cu imperialismul, naționalismul și cu militarismul, fiind ignorat pănă la limita suportabilității, îmbrăcând o formă conciliatoristă.

Anunțuri

Războiul a dominat scena politică internationala pentru secole, însă consolidarea diplomației a mai redus din conflictualitate. Metodele diplomaţiei au evoluat până într-acolo încât au impus preponderența dreptului international pe scena relațiilor interstatale. Comparând cele patru perioade, este evident că trebuie ținut cont de micșorarea distanțelor dintre capitale și volatizarea frontierelor, odată cu apariția tehnologiei care permite transferul de informaţii în timp record.

Războiul a fost forma de reglementare a conflictelor cea mai uzitată, ceea ce denotă că principala unealtă a omului nu este roata, ci focul. #Razboi #Comunism #BlastingNews