Nu doresc să țin o prelegere despre nutriție și despre cum să ne hrănim sănătos, ci doresc să vă spun câteva lucruri mai puțin știute despre hrană.

Atitudinea pe care o avem față de alimente, emoțiile și gândurile pe care le emitem în timp ce mâncăm un aliment sau altul influențează mai mult decât mâncarea în sine. Acest lucru a fost dovedit în urma unor studii în care s-a constatat că în anumite zone ale globului, deși mâncarea nu este sănătoasă din punct de vedere nutrițional, datorită atitudinii pozitive a celor care o consumă, plăcerea și pofta de viață a lor, acea populație s-a dovedit a fi mult mai sănătoasă decât în alte zone în care se mănâncă mult mai sănătos, dar oamenii se consideră vinovați și speriați de faptul că anumite alimente le-ar putea altera starea de sănătate.

Anunțuri
Anunțuri

Starea de spirit a celui care prepară alimentele de asemenea influențează energetic pe cel care le consuma, fie că intenționează fie că nu. Îmi aduc aminte că am citit într-o carte cum într-o tabără, cineva a experimentat acest lucru sfătuind soțiile unor prieteni să le gătească mâncarea într-un anumit mod cu anumite intenții, ca să obțină niște schimbări de comportament ale soților. Surpriza mare a fost că după cină, comportamentul soțului a fost întocmai intențiilor urmărite prin prepararea mai specială a cinei.

La modul foarte subtil, o regulă de bun simț ne spune că nu trebuie să deranjăm pe cineva de la masă, și în baza acestei reguli, majoritatea oamenilor doresc să fie liniștiți când mănâncă deoarece se spune că altfel nu asimilează bine hrana.

Un alt obicei este cititul unui ziar în timpul mesei, obicei foarte nociv deoarece pierdem contactul cu mâncarea, nu mai suntem conștienți să savurăm ceea ce mâncăm.

Anunțuri

În glumă, citisem undeva “ Cine citește în timpul mesei, nu digeră ce citește și nu pricepe ce mănâncă”.

Un model educațional susținut de o zicală renumită și anume “Poftă bună! Mulțumim, și la masă nu vorbim” învățată încă de la grădiniță, o consider o mare greșeală deoarece de multe ori în familie, membrii se întâlnesc la masă iar atunci este plăcut să se petreacă timpul savurând mâncarea alături de o poveste, glumă și împărtășirea unor evenimente din viața fiecăruia, deoarece nimic nu este mai plăcut decât ca membrii unei familii să ia masa împreună.

Așadar voi încheia povestea cu încă o recomandare sănătoasă și anume faptul că este necesar atunci când mâncăm să ne aducem aminte că “mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm”.

#Tratamente #Nutritie #Alimentatie