Poate una dintre cele mai comprehensive definiții ale democraţiei ne este oferită de Joseph Schumpeter, care tranformă metoda democratică într-o cursă pentru obținerea legitimității și cadrul în care aceasta se desfășoară. Juristul austriac afirmă că: „Metoda democratică este acea ordine instituțională prin care se ajunge la decizii politice, ordine în care unele persoane obțin dreptul de a decide, în urma unor înfruntări concurențiale pentru obținerea votului popular”.

La prima vedere, putem observa cum accentul este pus pe responsabilitatea care le revine celor care primesc statutul de decidenți, nu doar pentru a reprezenta o anumită masă de votanți, ci și pentru a prezerva dreptul acelora care i-au catadixit cu legitimitate de a răsturna situația la alegerile următoare sau în timpul mandatului, dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile de acreditare ale individului, ca participant la procesul decizional.

Anunțuri
Anunțuri

„Participarea” și „concurența” sunt piloni ai încrederii, pe care orice „ales” o primește la învestire și la reînvestire. Posibilitatea inversării ordinii sociale garantează substanța libertăților conexe. Pe scurt, dacă putem spune „oricând putem schimba!”, sistemul proponent este viabil și merită creditat. În completarea peisajului, adăugăm lista lui R. Dahl, ce cuprinde must have-ul pe care sistemul trebuie să-l dețină pentru a fi democratic. În conformitate cu Dahl, un sistem democratic viabil trebuie să prezinte opt garanţii instituţionale: dreptul de asociere și de a forma asociații; dreptul la liberă exprimare; dreptul de a vota; dreptul de a fi votat; dreptul liderilor politici de a concura pentru a obține suportul votanţilor; surse alternative de informație (constante); alegeri corecte și libere; instituții care să creeze politici guvernamentale, a căror legitimitate este conferită de rezultatele scrutinelor și care să poată să implementeze măsuri, caracterizate de aceeași legitimitate.

Anunțuri

Acest ansamblu de priorități îi generează cetăţeanului trei tipuri de oportunităţi: oportunitatea „de a formula preferințe”, oportunitatea „de a face aceste preferințe cunoscute altor cetățeni și guvernului prin acțiuni individuale sau colective” și „să aibă preferințe judecate în mod egal de guvern, fără discriminare cu privire la conținuturi și sursele de preferinţe”.

Winston Churchill spunea că: „Nimeni nu pretinde că democraţia este perfectă sau cea mai înțeleaptă. Într-adevăr, s-a spus de foarte multe ori că este cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme încercate din când în când”. Multe dispute s-au legat de cine sunt cei care ar trebui să voteze și cine ar trebui să se califice pentru a fi votat. Având în vedere că votul a evoluat de la un grup restrâns de înțelepți la întreaga arie de cetățeni, nediscriminatoriu în afară de criteriul vârstei, putem considera că democraţia a suferit un progres cantitativ, în termeni care țin de legitimitate și, în paralel, un salt în ceea ce ține de calitatea votului.

Anunțuri

Adevărata dispută ideologică se duce pe tărâmul luptei dintre legitimitate și calitate.

Al Smith, fost guvernator al statului american New York, spunea: „Dacă există boli de care democraţia suferă astăzi, singurul remediu este mai multă democrație”. Singura dispută pe care o poate ridica o asemenea judecată este legată de faptul că existența nevoii de a mai adăuga democraţie peste cea deja existentă înseamnă, pe cale de consecință, că democrația bolnavă nu este completă, iar o democrație completă, dacă este să ne raportăm la cele opt criterii fundamentale ale „poliarhiilor” lui Dahl, înseamnă o conexiune permanentă și o interdependență a criteriilor fundamentale. După cum se subînțelege, un perpetuum mobile în cazul procesului democratic este un proiect nerealizabil. #Barack Obama #Ucraina #legislatie