Despre a lua atitudine – aceasta veste tema despre care vreau să vorbesc astăzi.

Am citit pe Facebook scrisoarea deschisă a unei tinere din Sălaj supărată din cauza unei nedreptăți de la liceul pe care l-a absolvit, unde titlul de șefă de promoție a fost acordat unei alte absolvente, chiar dacă aceasta nu îl merita. Ce am apreciat la această tânără a fost luarea de poziție, curajul de spune cu glas tare că a fost nedreptățită, curajul de a conștientiza că trebuie să vorbească.

Apreciez tinerii care învață și muncesc, care fac tot posibilul să nu îngroașe rândurile absolvenților de liceu agramați.

Toată stima pentru acești tineri!

Ce nu știu ei este că micile nedreptăți pe care le-au trăit în liceu sunt doar începutul unui lung șir de compromisuri, dezamăgiri și nedreptăți mult mai grave pe care le vor trăi de-a lungul vieții.

Anunțuri
Anunțuri

Vorbesc despre asta cu toată seriozitatea, fiindcă am văzut și trăit și bune și rele, deci pot vorbi din proprie experiență.

Vreau încă o dată să fiu bine înțeleasă: apreciez munca și perseverența. Nu cred însă în medii generale de 10. Consider că Bunul Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi câte puțin din fiecare calitate și aptitudine. La școală, îți trebuie talent pentru desen, calități vocale pentru muzică, gândire logică și inteligență pentru matematică, condiție fizică pentru sport și aptitudini lingvistice pentru limbile străine.

Sincer, nu cred că există #elevi care să întrunească toate aceste calități la nivelul notei de 10 fiecare. Notele de 10 pe linie se dau pentru a nu strica media elevilor olimpici care duc renumele școlilor mai departe, elevilor ai căror părinți sponsorizează unitățile de învățământ sau, vorba tinerei din Sălaj, celor care poartă numele care trebuie.

Anunțuri

Ce nu înțeleg eu este motivația elevilor de medie generală 10. Poate au avut ceva dezamăgiri sau complexe și vor să demonstreze că sunt cei mai buni, poate vor să-și facă mândri părinții sau se refulează în învățătură pentru a uita cine știe problemă pe care au avut-o. Din punctul meu de vedere, niciuna din motivațiile expuse mai sus nu este bună.

Acești tineri vor vedea că nu se vor mai întâlni în viața de toate zilele cu formulele chimice, cu teoremele matematice sau legile fizicii decât dacă vor urma studii superioare la specializările respective. Și atunci, pentru ce atâtea ore și ore de învățat, atâtea nopți nedormite pentru a înțelege, pentru a putea reproduce în teze întocmai definițiile și formulele?

Majoritarea acestor tineri se vor lovi la facultate de colegi care iau examenele pentru câteva zeci de euro iar la final vor absolvi examenul de licență cu note mai mari decât ei, chiar dacă au trecut prin sesiuni cu note de cinci.

Mai târziu, vor avea surpriza să participe la concursuri pentru ocuparea vreunui post și să constate că acesta este ocupat de cine trebuie și nu de cine merită.

Anunțuri

Iar atunci când vor fi angajați, vor vedea că nu întotdeauna sunt apreciate cunoștințele, calitățile, seriozitatea și munca bine făcută, ci altceva: lingușeala, pilele, micile atenții, etc.

Și așa mai departe... nedreptăți, nedreptăți. Ce pot face acești tineri? Pot oare ei schimba ceva în sistemul societății noastre? Poate că da, poate că nu. Însă întotdeauna vor avea respect de sine dacă iau atitudine, dacă vorbesc, dacă își apără drepturile, dacă au coloană vertebrală.

Ei, cei care iau atitudine, sunt viitorul acestei țări măcinată de corupție. Chiar dacă micile probleme cu care se confruntă tinerii ni se par copilării trebuie să îi învățăm să aibă curaj să gândească și să vorbească, așa cum poate noi nu am făcut-o. Să le dăm lor o șansă la un viitor mai demn! #Google #Facebook