Roxana-Elena Smocot este tânăra din Bârlad, care a îngrozit opinia publică prin comiterea crimei din data de 12 iunie. Fapta sa este considerată una dintre cele mai grave, devenind subiect de studiu pentru specialiști. Femeia în vârstă de 27 de ani este supusă unei expertize medicale, în urma căreia se va stabili dacă avea discernământ în momentul în care și-a măcelărit copilul.

Femeia și-a ucis bebelușul de doar opt zile, într-un mod odios. L-a tranșat "ca pe un pui" pentru că semăna cu amantul.

Magistrații vasluieni susțin că aceasta a premeditat #Crima, cu o zi înainte. Când a acționat era conștientă de faptele sale deoarece a realizat că sunt "scârboase", menționau judecătorii Tribunalului Vaslui în motivarea de arestare preventivă a Roxanei-Elena Smocot.

Anunțuri
Anunțuri

Avocatul inculpatei și-a apărat clienta, susținând că aceasta nu era în deplinătatea facultăților mintale și trebuie internată la o unitate de psihiatrie, dar șansele ca cererea să fie confirmată sunt minime. Pe data de 6 iulie instanța a decis prelungirea mandatului de arestare preventivă pentru încă 30 de zile, respingând contestația formulată de inculpată.

Femeia a recunoscut în fața anchetatorilor că și-a ucis băiețelul pentru că avea trăsături fizice asemănătoare cu amantul. Fără nicio remușcare pentru cruzimea faptei, a povestit în detaliu, cum a procedat.

Rămasă împreună cu cei doi copii ai săi, soțul fiind plecat la muncă, a luat copilul și l-a lovit de mai multe ori de parchet. După ce a constatat că a murit, l-a tăiat cu o țiglă, ca pe un pui de pasăre.

Cadavrul secționat l-a ambalat într-o pungă.

Anunțuri

Copiii care asistau la întreaga scenă, au fost alungați de mama criminală: "Plecați de aici că e scârbos", informează adevarul.ro.

Cei doi copii urmează un program de consiliere psihologică pentru a trece mai ușor peste trauma suferită. Inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Potrivit reglementărilor Noului Cod Penal fapta se pedepsește detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani. #familie