După minunile înfăptuite de "icoanele plângăcioase" apărute peste noapte și demne de filmele de comedie, a venit rândul icoanelor din care izvorăsc...mir. Potrivit gândul.info, într-o localitate arădeană există o icoană cu Arsenie Boaca pentru care mii de credincioși s-au deplasat din toate colțurile țării. Vestea icoanei minune din care curge mir s-a răspândit rapid în toată țara.


Astfel, sute de oameni trec zilnic pragul familiei din localitatea arădeană Semlac pentru a vedea noua minune dintr-o icoană cu #Arsenie Boca. Propietarii casei nu permit filmarea sau fotografierea icoanei, însă au mereu porțile deschise pentru toți cei care doresc să vadă minunea. Oamenii vin zilnic în casa lor pentru a se ruga la o nouă icoană făcătoare de minuni, apărută peste noapte.


Mai mulți credincioși au declarat, conform sursei citate, că au fost de foarte multe ori la casa arădeană din Semlac iar după ce s-au rugat și au făcut numeroase mătănii, din ochii lui Arsenie Boca au curs patru sau chiar cinci picături de mir. De cealaltă parte au fost scepticii care susțin că au intrat de curiozitate să vadă icoana făcătoare de minuni, însă din ochii acesteia nu a curs absolut nimic. Replica a venit imediat de la oamenii veniți în pelerinaj în localitatea arădeană, aceștia susținând că lacrimile de mir curg doar în fața oamenilor credincioși. Mai mult de atât, credincioșii susțin că familia în care se întâmplă această minune a fost aleasă deoarece sunt oameni cu suflet bun, iar din acest motiv, Dumnezeu le-a dat în dar o "icoană plângăcioasă" cu Arsenie Boca.


Până când va apărea o nouă minune și mai interesantă din icoanele celebrului Arsenie Boca, credincioșii din toată țara se deplasează la Semlac pentru a vedea mirul curgând dintr-o icoană. Este de reținut că fotografierea sau filmarea icoanei este interzisă și numai bărbații au voie să atingă icoana făcătaoare de minuni.
Icoana, cumpărată de la Mănăstirea Prislop, a devenit un adevărat motiv de pelerinaj pentru toți credincioșii din țară.
#Credinta