Premierul României, Victor Viorel Ponta reușește să unească românii de pretutindeni încă o dată. Deși în cazul alegerilor parlamentare diaspora a ieșit în stradă pentru a nu fi fraudate voturile, se pare că la doar câteva luni românii se unesc din nou, având ca punct comun tot același parlamentar.

Sute de oameni din străinătate s-au întâlnit la sediile ambasadelor României, înarmați cu pancarte și mesaje în timp ce scandau demisia prim ministrului.

Totul a început după refuzul lui #Victor Ponta de a renunța la funcția pe care o deține, în timp ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut acestuia demisia după ce a fost începută urmărirea penală pe numele său pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani, iar D.N.A. a cerut Camerei Deputațiilor și avizarea urmăririi penale pentru trei infracțiuni de conflict de interese și fapte săvârșite în timp ce ocupa funcția sa de prim-ministru.

Oamenii s-au îmbrâncit cu Jandarmeria în timp ce scandau mesaje precum "Jos Ponta" sau "Gata cu hoția, vrem demisia!". Steagurile României au fluturat în mulțime în orașe mari atât din țară câț și din străinătate. Pe străzi se strângeau din ce în ce mai mulți oameni îmbrăcați cu tricouri cu mesaje clare pentru premier: "Ponta. Nu mai sta! Demisia" sau "Gata cu #PSD" și declarau că nu au de gând să înceteze protestele până primul ministru nu va avea demnitatea de a renunța la postul pe care îl deține în timp ce populația țării nu-l dorește la conducere.

Pe site-uri de socializare au apărut zeci de videoclipuri filmate de amatori din diferite orașe care au strâns zeci de mii de vizualizări și sute de comentarii în contradictoriu.

Primul ministru se pare că încă nu a cedat dorințelor poporului și nici nu a dat vreo declarație oficială în legătură cu protestele în care este implicat direct. În timp ce oamenii amenință cu proteste de mai mari proporții șeful guvernului se pare că se culcă pe o ureche sperând să scape basma curată din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Ceea ce se va întâmpla până la urmă și nu în ultimul rând dacă demisia va fi prezentată zilele următoare, rămâne de văzut. #Romani de pretutindeni