Blonda politicii #Elena Udrea are un nou iubit, cu mult mai tânăr decât ea, dar pare că asta nu este o piedică în relaţia lor! (sursa libertatea.ro) Se sărută foarte pasional sub privirile tuturor fără nici o problemă. Doamna Elena Udrea se află acum sub control judiciar, este totuşi anchetată în libertate și își trăiește intens spunem noi, viața alături de un băiat mult mai tânăr ca ea care pare să îi facă zilele acesteia mai frumoase şi pline de pasiune. Aceasta a început să se afișeze fără perdea cu un nou bărbat, semn ce ne arată că este mândră de noua prezență bărbătească din viața ei. Vizibil este că blonda iubește din nou, de această dată un bărbat ceva mai tinerel ca ea. "Blonda de la Cotroceni" a fost văzută în miez de noapte într-un restaurant de lux în compania noului său partener în dragoste, pe nume Valentin. Aceştia doi au petrecut împreună mai bine de două ore la masă, după care au plecat de mână la o plimbare sub clar de lună în parcul Herăstău. În anii precedenţi, Elena Udrea a devenit una dintre cele mai puternice femei din România. A fost consilier prezidenţial, a ocupat poziţia de ministru, s-a ales cu titulatura de "Blonda de la Cotroceni", a devenit candidată la preşedinţie, dar, la un moment dat, destinul şi ecoul ciocanului judecătoresc au "condamnat-o" la arest preventiv. La capitolul dragoste, după gurile rele, a dus-o la fel de bine ca şi în politică, îndrăgită de foarte mulţi bărbaţi care o doreau alături de ei. Au urmat câteva săptămâni bune, dacă nu luni chiar, pe care le-a petrecut într-o cameră rece de 9 metri pătraţi, cu patru paturi şi toaleta turcească. Elena, "Blonda de la Cotroceni", era acum doar una dintre "plăcutele" deţinute de la închisoarea Târgşor. În vara aceasta a fost eliberată şi încarcerată la propiul domiciliu, iar mai apoi, judecătorii au luat hotărârea ca aceasta să rămână sub control judiciar şi să fie anchetată în libertate. Cine ştie ce mari şi incendiare surprize mai are blonda noastră pentru noi, sigur nu ne mai mira nimic din ceea ce vine dinspre ea.
#Iubire